mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Ortopedie si traumatologie
Index » Boli si tratamente » Ortopedie si traumatologie
» Paraliziile spastice

Paraliziile spastice


Share





Ca tip, m studia Infirmitatea Motorie intalnita in sfera preocuparilor noastre Cerebrala (IMC), afectiunea cea mai des terapeutice.

Cuprins:

Paralizia cerebrală (infirmitatea motorie cerebrală - imc)

Simptome, bilanţ lezional

Principii de tratament Īn mĀna spastică

Paraliziile obstetricale


Paralizia cerebrală (infirmitatea motorie cerebrală - imc)

sus sus
Poate fi definită ca o paralizie a muşchilor cauzată de o leziune intracraniană a sistemului nervos central.


- Tipurile de paralizii cerebrale sunt: -paralizia spastică (50%); -ataxia (7-8%); -atetoza (20-25%); -tremorul(l%); -rigiditatea (7-9%); -forme combinate.
- Leziunile sunt localizate la nivelul: -cortexului cerebral (spasticitate şi
flaciditate);
-bazei creierului (nucleii de la baza creierului - atetoză, tremor);
-cerebelului (ataxie);
-alte leziuni combinate sau difuze.
Din punct de vedere etiologic leziunile intracraniene pot fi prenatale, perinatale şi postnatale. Cele perinatale par a fi mai frecvente (37-40%) şi īmbracă două forme: traumatismul (forcepsul, tracţiuni pe craniu, care duc la hemoragii intracraniene) şi anoxia (circulară de cordon, anestezie necorespunzătoare administrată mamei; resuscitarea incompletă şi tardivă postnatală a fătului).
Cel mai frecvent atinşi sunt copiii prematuri, din cauza fragilităţii lor vasculare, care poate favoriza hemoragii intracraniene īn momentul naşterii din cauza diferenţelor mari īntre presiunea intrauterină şi cea atmosferică.
-Alte cauze sunt: icterul (eritroblastoza fetală), malformaţiile congenitale cerebrale (viroze materne īn primele 4 luni de sarcină).
encefalita postnatală, convulsiile (īn primele săptămāni de viaţă), virozele (īn primele luni după naştere).

Simptome, bilanţ lezional

sus sus
a) Simptomul esenţial este spasticitatea. Hipertronia musculară este dată de accentuarea reflexului miotatic("Stretch reflex") care constă din apariţia unei contracţii musculare reflexe involuntare puternice la alungirea bruscă pasivă a muşchiului. La spastici, această alungire bruscă a muşchiului duce la repetarea contracţiei reflexe = clonus (rotulă, picior). Reflexele osteotendinoase sunt exagerate.
b) Hipertonia musculară: muşchii atinşi stau īntr-o contractuă permanentă sau quasi-permanentă, care se accentuează, ca şi spasticitatea, īn stări emoţionale sau la īncercarea efectuării unei mişcări voluntare. Muşchii hipertonici pot fi, īnsă, paralizaţi, adică pe ei acţionează doar componenta vegetativă, cea motorie centrală lipsind. Unii autori diferenţiază spasticitatea (evidentă īn mişcare, īn solicitările pasive) de hipertonie (evidentă īn repaos).
Spasticitatea şi hipertonia sunt repartizate, īn general, simetric, dar variază de la o grupă musculară la alta, de la un muşchi la altul.
c. Amplitudinea mişcărilor active (care arată gradul de mobilitate voluntară īn raport cu spasticitatea) şi a celor pasive (care pune īn evidenţă gradul hipertoniei, şi procentul retracţiei prin metaplazie fibroasă a părţilor moi). Bilanţul muscular şi al retracţjilor celorlalte părţi moi pot atrage atenţia asupra instalării şi evoluţiei,
d. Diformităţilor osteo-articulare.

e. Tulburărilor neurologice asociate:
- coreo-atetozele;
- tulburările senzitive;
- tulburările psihice (retardarea psihică). Formele clinice:
- paraplegia (parapareza) - cea mai frecventă;
- hemiplegia;
- tetraplegia;
- monoplegia (rară).
Reeducarea spasticilor este dificilă şi se continuă timp īndelungat. Ea se face atāt ca singur tratament, cāt şi ca tratament adjuvant celui chirurgical (preoperator şi postoperator).
īnainte de īnceperea reeducării trebuie făcut un bilanţ al infirmităţilor pentru a ne forma o strategie şi o tactică pe etape a reeducării. Vom aprecia:
1. Inteligenţa, pentru cotarea receptivităţii;
2; Vorbirea şi capacitatea exprimării;
3. Capacitatea motorie activă voluntara şi automată (mers, scris; fugă, reflexe de orientare);
4. Capacitatea alternării activitate-rela-xare musculară, pentru ca prin reeducare să aducem acest raport cāt mai aproape de cel normal;

5. Aprecierea raportului lezional īntre diferitele grupe musculare agoniste şi an-tagoniste;
6. Statica. Posibilitatea menţinerii poziţiei ortostatice, īn repaos şi īn mers, sau a poziţiei şezānde sunt de mare importanţă īn reeducare.
După studiul acestui bilanţ se poate urma un program de reeducare bine pus la punct (Pohl, Bobath, etc) sau un program propriu alcătuit de specialistul cu experienţă. Reeducarea bine condusă şi susţinută pe o perioadă lungă poate furniza rezultate foarte bune: de exemplu reeducarea mersului īncepută precoce (ajutată de intervenţii chirurgicale oportune ca alungire de tendon achilian, tenotomii de muşchi adductori ai coapselor, tenotomie cu tenoplastie la nivelul genunchiului, etc) poate conduce la un mers aproape normal īn jurul vārstei de 18-19 ani.
Prognostic. Bolnavii cu paralizii cerebrale fac parte deseori dintre handicapaţii majori (cānd la tulburările motorii se adaugă tulburări psihice, senzitive, senzoriale, convulsii, hemianopsie omonimă, alte malformaţii congenitale).
Tratamentul recuperator se axează pe:
- reeducarea principalelor mişcări voluntare şi automate (mers, prehensiune);

- reeducarea vorbirii şi mimicii;
- activităţi uzuale;
- deprinderi speciale legate de o eventuală orientare profesională.
Fiziokinetoterapia, tratamentul ortopedic, recuperarea īn sanatorii de specialitate, pot fi ajutate de anumite intervenţii chirurgicale. Acestea sunt cele mai indicate īn formele de paralizie spastică, cu intelectul păstrat.
Principiile tratamentului chirurgical:
- să corecteze diformitatea, īn aşa fel īncāt membrul sau segmentul de membru să recapete o statică şi o dinamică corespunzătoare;
- să echilibreze dezechilibrul muscular;
- să stabilizeze articulaţiile al căror control muscular s-a pierdut.
Intervenţiile chirurgicale cele mai utilizate sunt:
1. Tenotomiile
2. Tenocapsulo-plastiile
3. Alungirile tendinoase
4. Denervările musculare (neurotomii)
5. Osteotomiile, artrodezele
6. Transplantările musculare
O parte dintre paralizii pot beneficia de apareiere ortopedică (orteze) care fixează diferite segmente īn poziţii optime de lucru (corsete, aţele reglabile, etc).

Artrodezele, artrorizele, tenodezele, fas-cipdezele, tenotomiile, tenoplastiile de alungire sau scurtare, capsulotomiile sunt operaţiile cele mai eficiente, īn timp ce transplantările musculare sau tendinoase şi osteotomiile trebuie cāt mai mult evitate şi "cāntărite" pentru a nu crea noi dezechilibre. Indiferent de operaţie, după imobilizarea respectivă, reeducarea funcţională sub control medical este obligatorie şi de lungă durată.
Umărul. Contractura spastică a umărului este īn rotaţie internă şi adducţie şi beneficiază de operaţia Sever - Fairbank (vezi paraliziile obstetricale).
Colul. Contractura īn flexie este parţial reeducabilă şi apropiată de poziţia funcţională a cotului, indicaţia chirurgicală īn acest caz fiind excepţională (dezinserţia musculaturii epitrohleene - Steindler).
Antebraţul. Se operează pronaţia spastică ireductibilă: dezinserţia musculaturii epitrohleene - Steindler - sau transplantarea muşchiului rotund pronator ca supinator: trecerea tendonului său inferior dezinserat, prin membrana interosoasă şi reinserarea sa pe radius după ce a īnconjurat radiusul dinapoi īnainte şi dinafară īnăuntru, cu antebraţul īn supinaţie - Denischi).

Principii de tratament Īn mĀna spastică

sus sus
Tulburările nervoase sunt:


- principale: spasticitatea flexorilor;
- secundare: hiperactivitatea tonică a muşchilor pronatori şi intrinseci;
- adjuvante: paralizia (agoniştilor, anta-goniştilor); retracţiile musculoaponevrotice; instabilitatea articulară; devierea axelor (osoase, tendinoase).
Flexia pumnului
- Cauze - muşchii flexori ai carpului, fiind spastici, creează o tensiune pe extensorii degetelor ceea ce duce la instabilitatea articulaţiilor degetelor.
- Consecinţe - prehensiune deficientă (degetele nu se apropie suficient, pumnul fiind flectat); redresarea pasivă a pumnului duce la flexia degetelor (efect de tenodeză).
Policele culcat īn palmă
- Cauze - dezechilibrul dintre muşchii lung flexor, scurt flexor, adductor şi primul interosos dorsal al policelui, care duce la dezorganizarea formei şi activităţii articulaţiilor policelui, extensorii alunecānd pe versantul medial al policelui.
- Consecinţe - flexia īn palmă a policelui şi rotarea medială a metacarpianului 1.

Pronaţia antebraţului
- Cauze - spasticitatea muşchilor pronatori.
- Consecinţe - poziţia vicioasă afuncţi-onală din cauza asocierii acestei pronaţii cu flexia pumnului.
Degete īn "gāt de lebădă "
- Cauze - spasticitatea neechilibrată a muşchilor intrinseci care duce la diformitatea:
- flexia articulaţiei metacarpofalangiene;
- extensia articulaţiei interfalangiene proximale;
- flexia sau extensia articulaţiei interfalangiene distale.
- Consecinţele acestui dezechilibru care duce la diformităţile de mai sus, sunt sub-luxaţiile palmare ale articulaţiilor interfalangiene proximale, din cauza alunecării dorsale a bandeletelor laterale ale sistemului extensor, alungirii lor şi, deci, imposibilitatea de a mai face extensia ultimei falange (la această situaţie se mai adaugă şi hipertonia muşchiului flexor profund al degetelor).
Mijloace terapeutice
§ Corectarea atitudinilor vicioase:
- īntreruperea căii patogene: radicotomie posterioară. (Klein, Korster, Zanoli), fievrec-tomie Stoffel (Chandler, Silfverskjold);
- corecţii musculare - aponevrotice;

- flexia pumnului - dezinserţia musculaturii epitrohleene mediale (Gossct, Scaglietti);
- flexia degetelor - dezinserţia īntinsă a musculaturii antebrahiale;
- flexia policelui - dezinserţia adduc-torului policelui: dezinserţia primului interosos dorsal; "derutarea" lungului extensor al policelui care a devenit flexor (deschiderea culisei sale şi bascularea sa dorsală - "artificiul lui Irwin"); artrodeză īn opoziţie a policelui;
- degete īn gāt de lebădă (diverse operaţii de dezinserţie, tenodeze - Littler, Bunnell, Diaz, Humara Iglesias, Swanson).
§ Reechilibrări musculare:
- Artrodeză pumnului (īn foarte uşoară flexie cubitală) ameliorează funcţia muşchilor flexori ai degetelor.
- Flexia pumnului şi degetelor beneficiază de dezinserţia musculaturii epitrohleene (Steindler) extinsă la antebraţ, cu transpoziţia anterioară a nervului ulnar şi disecţia nervului median la cot (Inglis, Cooper, Williams, Had-dad) şi de transferul muşchiului flexor carpi ulnaris dorsal (dezinserţie de pe pisiform, izolarea sa īnspre proximal vizualizānd permanent nervul ulnar, pānă la 5 - 8 cm de epicondilul medial al humerusului, avānd grijă să nu-i lezăm pediculul vasculo-nervos;

se trece apoi tendonul său armat cu fir de nylon, peste ulnă, subcutanat, pe faţa dorsală a antebraţului şi cu pumnul īn extensie se suturează la tendoanele lungului şi scurtului extensor radial al carpului). Această operaţie (Green-Banks) este bună dacă imobilizarea īn hipercorecţie (21 zile) şi reeducarea postoperatorie sunt corecte.
- Artrodeza pumnului cu eventuala re-zecţie a primului rānd carpian, este o intervenţie deosebit de utilă pentru restabilirea funcţiei māinii.
- Flexia policelui in palmă se rezolvă prin artrodeza metacarpofalangiană, dezinserţia muşchiului adductor policis de pe primul me-tacarpian şi transferul tendoanelor muşchiului extensor carpi radialis brevis şi extensor carpi ulnaris pe extensor policis longus.
De asemenea miotomia muşchilor intrinseci ai policelui (Swanson) poate da rezultate bune.
- Degetele īn gāt de lebădă se rezolvă prin tenodeze de tip Swanson.

Paraliziile obstetricale

sus sus
īn prezent majoritatea autorilor clasifică aceste paralizii după vechile criterii, la care se adaugă poziţiile vicioase, precum şi eventualele tulburări de sensibilitate.
Paralizii de tip superior (Erb-Duchenne), caracterizate prin:
- abducţia şi rotaţia laterală sau medială a braţului din articulaţia umărului;
- flexia cotului;
- paralizia muşchilor supinatori (care sunt inervaţi de Cs şi C6, care īşi trimit fibrele pe traectul trunchiului superior al plexului brahial - punctul Erb).
Paralizii de tip inferior (Klumpke), īn care sunt afectaţi muşchii antebraţului şi ai māinii iar ganglionii simpatici toracali D 1 - D3 sunt frecvent lezaţi, ceea ce duce la tulburări vegetative simpatice. Acest tip de paralizie se īntālneşte foarte rar.
Paralizii ţoiule, īnsoţite adesea de tulburări senzitive. Sunt de patru ori mai puţin frecvente decāt cele de tip superior. In ceea ce priveşte simptomatologia, precum şi celelalte explorări, prin care se investighează perioadele evolutive ale paraliziilor obstelricale, acestea sunt bine descrise īn lucrări recente (M. Arthuis şi J. Mallet - 1972; R. Mcrle d\'Aubigne şi Y. Gerard - 1956 etc).
Formele clinice pe care le poate īmbrăca o paralizie obstetricală, cel mai adesea, sunt paraliziile de tip superior şi paraliziile totale.

Paralizia de tip- superior (Erb -Duchenne) apare īn cazul lezării rădăcinilor C5 - C6. Uneori, dacă este lezată şi C7, īn afara umărului mai suferă şi cotul şi antebraţul. īn acest caz, tabloul clinic este caracteristic:
- membrul superior atārnă inert, balant, datorită paraliziei muşchilor deltoid, biceps brahial, brahial, brahioradial;
- braţul este rotat medial din umăr rotaţie īnsoţită deseori de adducţie (rar se observă rotaţie laterală). Această poziţie este dată de paralizia muşchilor rotatori laterali ai braţului. La nivelul antebraţului şi māinii rotaţia pare mult mai mare, din cauza accentuării sale prin pronaţia exagerată rezultată din dezechilibrul dintre muşchii pronatori (buni) şi supinatori (paralizaţi);
- reflexul Moro este absent;
- reflexele osteotendinoase dependente de neuromerele C5 = C6 (bicipital), C6 (stilo-radial) sau C7 (tricipital - cānd şi tricepsul este paralizat) sunt abolite;

- māna scapă neatinsă īn aceste forme de paralizii.
Rareori se pot decela paralizii şi la nivelul muşchilor gātului şi trunchiului cel mai frecvent īntālnindu-se paralizii ale nervului frenic de aceeaşi parte, traduse prin ridicarea cupolei diafragmatice respective cu colabarea parţială sau totală a plămānului.
Paralizia totală interesează īntreg membrul superior. īn această formă se mai adaugă:
- abolirea tuturor reflexelor osteotendinoase;
- paralizia muşchilor extensori radiali ai carpului, muşchilor lung abductor al policelui şi extensori ai degetelor;
- asocierea unor tulburări simpatice (sindrom CI. Bernard - Horner, chiar şi de partea opusă leziunii plexului), vasomotorii (ciano-ză, edem, sudoraţie modificată, paloare), sen-sitive (extrem de greu de apreciat), respiratorii (paralizia nervului frenic).


Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2021 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Boli si tratamente:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai