mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  


Alegerea alimentatiei
Index » Dieta nutritie » Alegerea alimentatiei
» de ce si activitate fizica?

de ce si activitate fizica?


Share




in anul 1953, profesorul Jerry Morris a publicat in revista Lancet un studiu care s-a dovedit a fi deschizator de drumuri. Arata ca taxatorii celebrelor autobuze cu etaj din Londra, care-si petrecusera intreaga viata urcand si coborand scarile, prezentau o mortalitate mai mica prin infarct miocardic decat soferii acelorasi autobuze si ca postasii din Londra, care umblau toata ziua pentru a imparti corespondenta, aveau o rata de mortalitate cardiosculara mai mica decat functionarii si telefonistii care lucrau in oficiile postale.

De atunci, nenumarate cercetari au aratat ca activitatea fizica si o buna conditie fizica scad riscul mortalitatii cu 33%, in atie cu persoanele sedentare si cu o conditie fizica deficitara. Stilul de viata sedentar creste frecventa la mai mult de 20 de boli cronice.

Ultimele statistici arata ca in Statele Unite inactivitatea fizica constituie a treia cauza de deces, fiind raspunzatoare de 1 deces din fiecare 8.

Pentru majoritatea celor care nu fumeaza, alegerea alimentelor si activitatea fizica reprezinta factorii modificabili cei mai importanti, care determina riscul bolilor canceroase si cardiosculare.

Cuprins:

Generalitati

Volumul ideal de activitate fizică

Activitatea fizică în bolile cardiovasculare.

Activitatea fizică în sindromul metabolic.

Activitatea fizică în sarcină.

Activitatea fizică la vârsta înaintată


Generalitati

sus sus
Jumătate dintre cazurile de cancer care survin pe glob sunt cauzate de alimentaţie şi obiceiurile privind activitatea fizică. Cu toate că moştenirea genetică influenţează riscul apariţiei cancerului, majoritatea deosebirilor privind acest risc sunt datorate factorilor care NU sunt moşteniţi.


Dar vom auzi şi alte voci: „Bunicul meu şi predecesorii lui n-au practicat niciun sport sau activitate fizică după indicaţiile de azi, şi au trăit totuşi mult". Este foarte adevărat, dar nu trebuie să uităm că, odată cu introducerea tehnicilor moderne, cheltuiala de energie (de calorii) a scăzut simţitor. Numai în ultimii 45 de ani, la bărbaţi energia consumată prin efort fizic a scăzut cu 40%, iar la femei, cu 30%. Lipsa activităţii fizice şi modificarea raportului dintre aportul şi cheltuiala de energie tulbură întregul echilibru biochimic al organismului. De exemplu, dacă un bărbat de 70 kg merge în fiecare zi pe jos mai puţin cu un kilometru, fără să reducă ingestia de calorii, într-un an va câştiga 2,5 kg de grăsime, ceea ce, cu siguranţă, nu va rămâne fără urmări. 91% dintre cazurile de diabet de tip 2 şi 82% dintre cele de boală coronariană au fost atribuite unui stil de viaţă primejdios (prin care se înţelege un indice de masă corporală de 25 sau mai mare, alimentaţie săracă în fibre provenind din cereale şi bogată în acizi graşi trans, fumat şi sedentarism).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că 60% din populaţia globului este supraponderală.

Celor care vor să pună totul pe seama genelor, le reamintim că nu există nicio dovadă că ar fi crescut susceptibilitatea omenirii faţă de anumite boli, să spunem diabet sau ateroscleroză coronariană. însă stilul de viaţă sedentar alterează expresia unor gene. De exemplu, gena GLUT-4 (răspunzătoare de transportul glucozei în celule) nu mai funcţionează normal din cauza lipsei contracţiilor musculare, şi aceasta predispune la prediabet. (American Scientist 2005;93: 28-35)
Din aceste motive, pentru generaţia noastră, activităţile musculare ţintite constituie o necesitate biologică absolută. Şi, oricât de curios ar părea, afirmaţia aceasta este valabilă şi pentru copii şi adolescenţi. Azi, numai în Germania, 6.000 de copii se îmbolnăvesc anual de diabet de tip 2, aşa-numitul diabet al vârstei înaintate. Surplusul ponderal şi obezitatea au devenit şi la vârsta fragedă factorul de risc cel mai important. Se ştie că adolescenţii petrec zilnic 5-6 ore în faţa televizorului şi a computerului, timp pe care, pe vremuri, îl foloseau într-un mod activ fizic. Această inactivitate scade enorm cheltuiala de energie, în timp ce consumul rămâne neschimbat sau chiar creşte (prin ce se consumă în timpul vizionării!).
Mijloacele tehnice modeme au putut dovedi că, şi la vârste înaintate, activitatea fizică poate ameliora performanţele fizice şi intelectuale.

Prin activitate fizică înţelegem orice mişcare produsă de musculatura scheletală, care duce la o creştere substanţială de energie, peste valorile de repaus. Corpul uman are peste 640 de muşchi, care
reprezintă 30-45% din greutatea organismului şi care consumă 25% din energia utilizată în stare de repaus.
Ocazii pentru a fi activi fizic există în cele patru domenii ale vieţii: munca legată de profesie (în special dacă implică lucru fizic); deplasările la serviciu sau cumpărături (mergând pe jos sau cu bicicleta); activităţile gospodăreşti şi activităţile în timpul liber (inclusiv sportul şi antrenamentele fizice ţintite).
Organismul uman deţine trei feluri de muşchi.
1. Musculatura scheletală, alcătuită din celule gigantice, aşa-numi-tele fibre musculare, formate din miofibrile, nişte lanţuri de proteine cu striaţii transversale, vizibile numai la microscop. Aceste striaţii există datorită unei anumite distribuţii a proteinelor actina şi miozina, care răspund de contracţia musculară.
2. Musculatura inimii - miocardul - prezintă, de asemenea, striaţii, dar nu sunt aşa de evidente, deoarece aici actina şi miozina sunt repartizate neregulat.

3. în pereţii intestinelor şi ai vaselor sanguine, musculatura nu prezintă striaţii, deoarece actina şi miozina nu sunt aranjate paralel, ci sub formă de reţea. Aceştia sunt aşa-numiţii muşchi netezi, care se contractă încet şi nu obosesc.
Nici musculatura inimii şi nici musculatura netedă (din pereţii vaselor sanguine şi ai intestinelor) nu pot fi dirijate de voinţa omului.
Nu toate fibrele musculare se contractă cu aceeaşi viteză. Viteza de contracţie este determinată de compoziţia chimică a miozinei. Muşchii în care predomină miozina de tip I se contractă până la de 10 ori mai încet decât cei în care predomină miozina de tip II. în consecinţă, fibrele cu miozina de tip I sunt foarte eficiente în eforturile de durată, cum ar fi înotul sau ciclismul, în timp ce fibrele cu miozina de tip II îşi dovedesc virtuţile în alergările de scurtă durată.
în musculatura scheletală a unui adult cu activitate fizică obişnuită, există ambele tipuri de fibre, într-o proporţie aproape egală. însă, odată cu înaintarea în vârstă, proporţia se schimbă. La vârstnici predomină fibrele cu activitate mai înceată. Probabil aşa se explică de ce băiatul de zece ani îl depăşeşte pe bunic la o alergare scurtă, dar pierde când e vorba de o cursă lungă.

în cursul activităţii fizice, niciodata organismul nu foloseşte într-o singură contracţie 100% din fibrele musculare disponibile. în eforturile de rezistenţă, de exemplu în ciclism, corpul foloseşte aproximativ 30% din fibre, repartizând împovărarea prin rotaţie, la fibrele proaspete. Pe de altă parte, biopsiile musculare au arătat că nivelurile glicogenului, principalul combustibil al musculaturii, şi adenozintrifosfatul, substanţa folosită pentru depozitarea temporară a energiei, scad, dar niciodată nu se epuizează. Chiar şi la sfârşitul unei curse de maraton (42 km), nivelul adenozintrifosfatului reprezintă 80-90% din valorile de repaus. Probabil acestea sunt motivele pentru care aproape totdeauna atleţii reuşesc să parcurgă cel mai repede ultimul kilometru al cursei, chiar dacă, teoretic, musculatura lor ar trebui să fie aproape de epuizare.
în mod continuu, musculatura scheletală îşi adaptează compoziţia, pentru a face faţă solicitărilor acute sau cronice, proces numit plasticitate. De exemplu, într-un membru inferior imobilizat din cauza unei fracturi, în câteva săptămâni poate să dispară o treime din masa musculară. Ca şi cum muşchiul, observând că nu mai e de folos, că nu este solicitat, se remodelează într-un muşchi slab. Este aşa-numita „atrofie de inactivitate". (American Scientist 2005;93:28.35)

Adulţii care nu efectuează în mod regulat exerciţii de rezistenţă pierd anual 0,46 kg masă musculară, aşa încât la 80 de ani au pierdut 50% din fibrele musculare de tip II, responsabile pentru eforturile mari. (Cir-culation 2006;113:2642-2650)
Consumul de energie în repaus, sau metabolismul bazai, este consumul energetic minim necesar menţinerii funcţiilor vitale. Este nevoia energetică a unei persoane în repaus, care, la un adult de 70 kg, corespunde unui consum de oxigen de aproximativ 3,5 ml/kg/min sau 1,2 kcal/min.
Deoarece fiecare activitate are anumite caracteristici mecanice şi metabolice, există diferite clasificări ale variatelor tipuri de eforturi fizice. O clasificare după criteriile metabolice se bazează pe cantitatea de oxigen care este la dispoziţia musculaturii, deosebind activitatea aerobă (cu oxigen) de cea anaerobă (fără oxigen).
în activitatea aerobă, energia este obţinută prin intermediul rezervorului de glicogen şi trigliceride. Iar condiţia fizică aerobă înseamnă capacitatea organismului de a transporta şi folosi oxigenul în timpul unui efort fizic viguros.
în activitatea anaerobă, energia se produce fără oxigen, prin acid lactic şi creatinfosfat. Condiţia fizică anaerobă se referă la capacitatea corpului de a produce energie fără oxigen.

în realitate, majoritatea activităţilor fizice constau din elemente aerobe şi anaerobe.
în descrierea cantitativă a activităţii fizice, se utilizează noţiunea de echivalent metabolic, sau MET. 1 MET corespunde consumului de energie în repaus de 3,5 ml oxigen pe kilocorp şi pe minut sau 1,2 kcal/min. Un exemplu: 4 MET corespund unui consum de energie de 4 ori mai mare decât în repaus, adică de 14 ml O2/kg/min.
în cele ce urmează, iată o clasificare simplă a volumului de activitate fizică:
1. Activitate fizică uşoară înseamnă orice efort fizic pentru care, din punct de vedere energetic, este nevoie de mai puţin de 3 MET, respectiv 3,6 kcal/min. Aceasta corespunde unui mers lejer, cu o viteză mai mică de 4 km/oră. Multe activităţi de serviciu, din gospodărie şi din viaţa de toate zilele intră în această categorie.
2. Activitate fizică moderată este orice activitate care, din punct de vedere energetic, necesită 3-6 MET, respectiv 3,5-7 kcal/ min. Corespunde unui ritm de mers de 4-7 km/oră şi reprezintă intensitatea de efort ce poate fi atinsă de majoritatea oamenilor şi care poate fi menţinută timp îndelungat.

3. Activitate fizică grea corespunde la mai mult de 6 MET şi mai mult de 7 kcal/min. Această intensitate se atinge în cadrul multor activităţi sportive şi în munca manuală grea.
Recomandarea de a creşte activitatea fizică pentru a ameliora sănătatea nu este contestată de nimeni. Dar determinarea volumului e o problemă mult mai complexă.
Se consideră că necesarul minim de activitate fizică este efortul în cursul căruia se ard 150 kcal/zi, adică de 1.000 kcal/ săptămână, ceea ce se poate realiza mergând zilnic 30-60 de minate, cu o viteză moderată. Această creştere a activităţii fizice va scădea riscul mortalităţii cu aproximativ 20%.

Volumul ideal de activitate fizică

sus sus
Volumul ideal de activitate fizică este de 500 kcal/zi, adică 3.500 kcal/săptămână, realizabil parcurgând pe jos zilnic 6,5 km într-o oră până la 75 minute.
Pentru a-şi atinge scopul, activitatea fizică trebuie să determine o creştere a frecvenţei contracţiilor inimii până la 70% din frecvenţa cardiacă maximă pentru vârsta respectivă.
Frecvenţa cardiacă a nou-născutului este de 220/minut şi scade cu o unitate pentru fiecare an de viaţă. Pentru a calcula frecvenţa cardiacă maximă pentru o anumită vârstă, din 220 se scade vârsta în ani. De exemplu, pentru cineva de 50 de ani, această cifră este de 220-50=170.
în cursul activităţii fizice trebuie să atingem 70% din frecvenţa cardiacă maximă pentru vârsta respectivă, deci persoana de 50 de ani va înmulţi 170 cu 0,7 = 119, ceea ce înseamnă că pentru a obţine „efectul de antrenament", pe parcursul activităţii, persoana respectivă va trebui să menţină o frecvenţă cardiacă de 120/minut.
Tabelul 8. Cheltuiala de energie în funcţie de greutatea corpului (în kilocalorii pe oră)

Activitatea 60 kg 80 kg 100 kg
Mers 3 km/oră 150 180 230
5 km/oră 200 240 300
6,5 km/oră 300 360 450
Activitate casnică 150 180 230
Lucru în grădină 250 300 380
Dans 200 240 300
Ciclism 15 km/oră 300 360 450
Alergare 8 km/oră 300 360 450
10 km/oră 450 550 700
12 km/oră 600 750 950
Tenis 300 360 450
înot (încet) 300 360 450
Mers pe munte 300 360 450
Schiat 450 550 700

Activitatea fizică efectuată de 3-6 ori pe săptămână
- scade riscul decesului prematur (chiar şi numai o cheltuială de energie de 100 kcal/săptămână printr-o activitate de intensitate medie scade mortalitatea prin deces prematur cu 30-35%);
- ameliorează circulaţia coronariană şi scade riscul decesului prin infarct miocardic;
- scade depozitele de grăsime, în special adipozitatea abdominală;
- scade trigliceridemia;
- creşte lipoproteinele cu densitate mare (HDL, sau colesterolul „bun");


- scade nivelul proteinei reactive C:
- scade coagulabilitatea sanguină, diminuând riscul trombozelor;
- ameliorează funcţia endoteliului vascular;
- scade riscul îmbolnăvirii de diabet de tip 2 prin ameliorarea homeostaziei glucozei şi prin creşterea sensibilităţii la insulina;
- scade tensiunea arterială;
- scade riscul cancerului colorectal şi al bolilor canceroase, în general, cu 30-46%;
- previne osteoporoza - formarea de ţesut osos la copiii între 8 şi 18 ani este mult stimulată;
- ameliorează tonusul sistemului nervos automat;
- ameliorează funcţia sistemului imun;

- scade formarea de radicali liberi;
- purtarea de greutăţi şi exerciţiile cu solicitări bruşte previn pierderea osoasă ce însoţeşte înaintarea în vârstă;
- exerciţiile aerobe pot să amelioreze unele funcţii cognitive la vârstnici şi să întârzie mult declinul cerebral ce survine odată cu înaintarea în vârstă, deoarece stimulează circulaţia sanguină şi capacitatea sângelui de a transporta oxigen;
- face ca vârstnicii să se poată îngriji de ei înşişi mai mult timp;
- ameliorează stările de depresie şi anxietate;
- ameliorează bunăstarea psihică (CMAJ 2006;174:801-809).
Să nu uităm însă că activitatea fizică epuizantă produce stres oxidativ şi alterează răspunsul imun, crescând susceptibilitatea faţă de infecţii ale căilor respiratorii superioare. Celulele T, care controlează producerea anticorpilor, sunt inhibate de nivelurile ridicate de hormoni de stres (adrenalină şi cortizon), declanşate de antrenamentul excesiv. (EurJ Nutr 2006;45:187-195)
Două studii recente demonstrează ca activitatea fizică poate ameliora într-un mod semnificativ supravieţuirea şi poate reduce recidivele la bolnavii cu cancer colorectal nemetastatic. (J din One 2006;24:3517-3518 şi 3527-3534)
O veste bună pentru cei care nu au timp: studii recente arată că alergări scurte de 30 de secunde sau alte forme de efort, cu atingerea frecvenţei cardiace maxime, efectuate de 4-7 ori pe zi, de 3-4 ori pe săptămână au acelaşi efect benefic ca şi 3 alergări de câte o oră cu intensitate medie. (J Appl Physiol 2005;95:1985-1990)
Dacă în cursul activităţii fizice cheltuiala totală de energie se menţine constantă, exerciţiul de intensitate mare oferă un efect car-dioprotector mai mare decât cel cu o intensitate moderată. (Am J Car-diol 2006;97:141-147)

Activitatea fizică în bolile cardiovasculare.

sus sus
Activitatea fizică în bolile cardiovasculare. în ultimii douăzeci de ani, în gândirea medicală a avut loc o schimbare radicală în ceea ce priveşte activitatea fizică în bolile cardiovasculare şi în special în insuficienţa cardiacă. în mod tradiţional, se considera că pacienţii cu intoleranţă la efort şi dispnee trebuie să evite eforturile fizice. Exista teama apariţiei unei decompensări acute, a tulburărilor de ritm şi a alterării funcţiei ventriculului stâng. Toate aceste temeri s-au dovedit nejustificate.
Acum se ştie că antrenamentul fizic la bolnavii cu insuficienţă cardiacă cronică ameliorează funcţia endoteliului vascular, cu reducerea rezistenţei periferice, ameliorează funcţia miocardului, scade stresul oxidativ şi ameliorează metabolismul musculaturii scheletale şi miocardice.
Condiţii pentru un antrenament fizic la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică:
- lipsa semnelor de decompensare în ultimele 3 luni;
- lipsa unui infarct miocardic în ultimele 3 săptămâni;
- lipsa unui câştig ponderal mai mare de 2 kg în ultimele 3 zile;
- frecvenţă cardiacă sub 100/minut;
- absenţa semnelor de ischemie la electrocardiografia de efort;
- absenţa tahicardiei ventriculare sau a tulburărilor de ritm în repaus sau la efort.

Intensitatea şi durata activităţii fizice vor fi stabilite de cardiolog.
Activitatea fizică în hipertensiunea arterială. Activitatea fizică regulată scade tensiunea sistolică şi diastolică, indiferent de vârstă şi sex. Scăderea se instalează după 3 săptămâni până la 3 luni, după care valorile nu scad mai mult. La 1-2 săptămâni după întreruperea activităţii, cifrele tensionale cresc din nou.
Mecanismele prin care exerciţiul fizic scade tensiunea arterială sunt:
- diminuarea concentraţiei noradrenalinei în sânge;
- scăderea insulinemiei, ce produce o diminuare a reabsorbţiei de sodiu;
- punerea în circulaţie a unor substanţe vasodilatatoare;
- creşterea peptidelor atriale natriuretice;
- scăderea reninei.
Conform Colegiului de Medicină Sportivă şi Colegiului American de Cardiologie, o tensiune arterială până la 175/105 mmHg nu constituie o contraindicaţie pentru nicio activitate sportivă, nici pentru sporturile de performanţă.

Activitatea fizică în sindromul metabolic.

sus sus
Sindromul metabolic se caracterizează prin:
- hiperinsulinemie;
- glicemie pe stomacul gol de 100 mg/dl sau mai mult;
- obezitate abdominală (circumferinţa taliei de 94 cm sau mai mult la bărbaţi şi 80 cm sau mai mult la femei);
- dislipidemie (trigliceride 130 mg/dl sau mai mult, scăderea colesterolului HDL sub 40 mg/dl la bărbaţi şi sub 50 mg/dl la femei,
creşterea particulelor mici şi dense de LDL, creşterea acizilor graşi liberi, creşterea apolipoproteinei B); - hipertensiune arterială (130/85 mmHg sau mai mult). Cantitatea crescută de grăsime (trigliceride) din ficat şi ţesutul muscular determină creşterea rezistenţei la insulina, care nu va mai putea frâna producţia hepatică de glucoza şi nici nu va putea stimula preluarea glucozei de către ţesuturile periferice.
Recunoaşterea sindromului metabolic ne ajută la identificarea persoanelor cu un risc crescut pentru diabetul de tip 2, pentru ateroscle-roza coronariană şi cerebrală şi pentru cancerul colorectal.
Sindromul metabolic constituie una dintre cele mai mari probleme de sănătate ale secolului XXI. în Statele Unite, 40% dintre bărbaţii care au împlinit 60 de ani şi 51% dintre femeile de peste 60 de ani prezintă acest sindrom. (Am J Clin Nutr 2006;83:124-131)

Un studiu efectuat în Finlanda asupra a 30.000 persoane cu sindrom metabolic a arătat o mortalitate generală de 4 ori mai mare şi o mortalitate cardiovasculară de 5,5 ori mai mare decât în rândurile populaţiei fără acest sindrom. După 7 ani, fiecare al 5-lea dintre cei urmăriţi era decedat.
Efectele favorabile ale activităţii fizice în sindromul metabolic:
- Scade masa de ţesut adipos în general şi grăsimea viscerală (abdominală) în special.
- Creşte masa musculara, uşurând astfel preluarea glucozei.
- Creşte numărul capilarelor şi diametrul lor.
- Creşte transportul glucozei în celule prin transportorul Glut-4.
- Face ca fibrele musculare glicolitice (de tip 2b) să se transforme în fibre oxidative (2a).
- Scade secreţia hepatică de glucoza.
- După 6 săptămâni de antrenament fizic, sinteza de glicogen se dublează (creşte capacitatea de înmagazinare a glucozei sanguine).
- Creşte numărul receptorilor de insulina (creşte eficienţa insulinei).
- Creşte capacitatea oxidativă a musculaturii scheletale.

Se dublează numărul receptorilor din nucleul celular (PPAR-alfa) care activează oxidarea acizilor graşi.
- Scad trigliceridele sanguine.
- Creşte HDL (colesterolul „bun").
- Scad particulele dense de LDL (o fracţiune mai dăunătoare a colesterolului „rău").
- Scad tensiunea arterială sistolică cu 4-10 mmHg şi cea diastolică cu 2-5 mmHg.
Formele cele mai recomandate de activitate fizică sunt mersul, ciclismul, înotul şi schiatul 30-60 minute de 4-7 ori pe săptămână, cu o intensitate care să realizeze o frecvenţă cardiacă de 120-150/minut.

Activitatea fizică în sarcină.

sus sus
Cercetările arată câ activitatea fizică în cursul gravidităţii influenţează nu numai fizicul, ci şi senzaţia de bunăstare a viitoarei mame. Şi nu e de mirare dacă ştim că, în cursul activităţilor sportive, are loc o secreţie mai mare de endorfine (aşa-nu-mitele morfine endogene, sau „hormonii fericirii", cu o serie de acţiuni favorabile).
Endorfinele sunt peptide care sunt secretate mai mult în stări de suprasolicitare şi au rolul de a uşura eforturile fizice mari, printr-o senzaţie de bunăstare, pentru ca efortul să fie repetat.
Pentru femeile însărcinate se recomandă în special activităţile în care greutatea corpului nu e purtată decât parţial, cum ar fi înotul sau ciclismul, şi mai puţin alergările. Temperatura apei va fi de 28-30° C.
Pentru a evita traumatismele abdominale se va renunţa la sporturile de echipă, în special cu mingea, şi la unele sporturi extreme, cum ar fi saltul cu paraşuta, sporturile cu un risc mare de cădere (gimnastica, săriturile de la trambulină, călăritul) şi la scufundările în apă în condiţii hiperbare (activitate de scafandru), deoarece în momentele de decompresiune poate surveni o embolie pulmonară fatală.

O şedinţă de saună la temperatura de 90-100° C nu trebuie să dureze mai mult de 10-20 de minute. Deoarece temperatura corpului mamei se ridică numai cu un grad, nu există primejdia unei hipertermii fetale. Săritura în apă rece, după saună, trebuie evitată. Se va prefera un duş la o temperatură mai suportabilă.
Nu se va practica ridicarea de greutăţi. Ascensiunile până la o altitudine de 2.500 m sunt permise. Activitatea sportivă la o femeie însărcinată trebuie întreruptă la apariţia de:
- dureri precordiale;
- sângerări vaginale;
- dureri de cap;
- greutate în respiraţie;
- slăbiciune musculară;
- contracţii uterine;
- greaţă;
- dureri în abdomenul inferior.

Activitatea fizică la vârsta înaintată

sus sus
Rolul pozitiv al activităţii fizice pentru sistemul cardiovascular, pentru metabolism şi aparatul locomotor la vârstnici este demonstrat.
Adesea, antrenamentul fizic este unica şi hotărâtoarea măsură pentru menţinerea funcţiilor corpului şi a condiţiei fizice, pentru ca vârstnicii să fie în stare să facă faţă obligaţiilor zilnice.
Exerciţiile fizice ameliorează mult calitatea vieţii, scad mortalitatea şi necesitatea îngrijirii din partea altora.
Se recomandă cel puţin 2 şedinţe pe săptămână, cu o durată de 60 de minute - de preferat 4-5 şedinţe.

Tipareste Trimite prin email








Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2021 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Dieta nutritie:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai