mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Alegerea alimentatiei
Index » Dieta nutritie » Alegerea alimentatiei
» Cum sa traiesc o suta de ani si sa mor sanatos?

Cum sa traiesc o suta de ani si sa mor sanatos?


Share





Timpul nu sta in loc, chiar daca fizicienii considera ca ar fi posibil si asa ceva. Orologiile si ceasurile se pot opri, insa timpul nu!
Poate ca nimic nu ni se pare mai obisnuit si, totodata, mai inspaimantator ca timpul, acest fenomen atat de trecator. Obisnuit - deoarece, prin agendele incarcate, calendarele insemnate si ceasurile de la mana sau de pe pereti, ne terorizeaza ata de fiecare zi. inspaimantator -deoarece esenta, natura lui, ne-a ramas straina pana azi, poate pentru ca ne gandim prea rar la el in mod serios sau poate pentru ca organele de simt nu ne n in ajutor. Timpul n-are miros, nici gust si se scurge fara zgomote, dar nu si fara urmari.
Va mai amintiti ce-ati simtit cand v-ati intalnit cu colegii dupa douazeci si cinci, treizeci de ani de la terminarea studiilor?
Fiecare om isi are problemele lui cu timpul, iar oglinda, daca mai indraznim sa prim in ea, ne aminteste mereu ca timpul nu sta pe loc.




Cuprins:

Generalitati

Procesul biologic al îmbătrânirii

Modificările legate de vârstă ale aparatului respirator.

Rata metabolismului bazal

Modificarea gusturilor.

Eficienţa funcţiilor digestive scade cu vârsta.

Necesităţile nutritive ale vârstnicilor sunt mai mici


Generalitati

sus sus
0 secundă este a 86.400-a parte a unei zile solare medii sau durata până când în elementul cesiu electronii au oscilat de 9.192.631.770 de ori. Şi această vibraţie continuă, cu o viteză uluitoare, dar fără niciun zgomot, constituie poate expresia incontestabilă a scurgerii timpului.
Cel puţin de la Albert Einstein încoace ştim că timpul este relativ. Fără îndoială, teoria relativităţii a modificat înţelegerea noastră despre cosmologie şi fizică, însă explicaţia hazlie a lui Einstein vrea să ne
înveţe ceva despre relativitatea trăirilor noastre în timp: "Când stai de vorbă două ore cu fiinţa iubită, ţi se pare că ai stat doar un minut; dar când trebuie să stai un minut pe un cuptor fierbinte, ţi se pare că ai stat două ore - aceasta e relativitatea!"
Indiferent cum îl percepem noi, timpul se scurge inexorabil si cu aceeaşi viteză şi tot ce are viaţă îmbătrâneşte, mai repede sau mai încet. Procesul biologic al îmbătrânirii nu poate fi oprit şi nici schimbat în sens invers, ci, în cel mai bun caz, se poate întârzia.
în căutarea tinereţii veşnice, oamenii au fost extrem de creativi. Acum 2.000 de ani, Cleopatra făcea baie în lapte de măgăriţă. în Evul Mediu, femeile din înalta societate îşi tamponau faţa cu vin roşu, iar metodele de înfrumuseţare din zilele noastre sunt atât de numeroase încât înşiruirea lor ar cere sute de pagini.

Sforţările de a evita îmbătrânirea sunt rezumate în noţiunea modernă Anti Aging. Cu toate că durata de viaţă este determinată într-o anumită măsură de gene şi o parte din sănătatea noastră e influenţată de moştenirea pe care o avem de la părinţii noştri, stă în puterea noastră să alegem cum ne trăim viaţa şi ce stare de sănătate avem până la o vârstă înaintată. Democrit, acum aproape 2.600 de ani, a observat că oamenii se roagă zeilor pentru sănătate, fără să ştie că ea ţine de modul lor de vieţuire. Dar Anti Aging are ca scop nu doar prelungirea vieţii, ci extinderea fazei active şi scurtarea perioadei de invaliditate.
Răsfoind literatura în legătură cu arta de a îmbătrâni, o veţi întâlni mereu pe Jeanne Calment, născută la 21 februarie 1875, în localitatea Arles, din sudul Franţei. în prăvălioara părinţilor ei, s-a întâlnit cu Van Gogh. Cu toate că a trăit ororile Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, la 100 de ani mergea pe bicicletă şi la 121 a înregistrat un CD. La întrebarea despre secretul vieţii ei lungi, răspunsul era mereu acelaşi: "Cu siguranţă că bunul Dumnezeu m-a uitat". Până la urmă, a închis ochii la 4 august 1997, în oraşul natal, Arles, în vârstă de 122 ani şi 164 zile.

Bărbatul cu viaţa cea mai lungă (115 ani) a fost americanul Chris-tian Mortensen, care a decedat în anul 1998, la San Francisco.
De fapt, durata de viaţă cea mai lungă, atestată prin documente incontestabile, a avut-o englezul Thomas Parr, care se odihneşte în
celebra catedrală din Londra, Westminster Abbey. Epitaful lui cuprinde ceva incredibil: "Thomas Parr, din comitatul Sailop, născut în anul Domnului 1483. A trăit sub domnia a zece regi: Eduard al IV-lea, Eduard al V-lea, Richard al lll-lea, Henric al Vll-lea, Henric al Vlll-lea, Eduard al Vl-lea, regina Măria, regina Elisabeta, regele lacob şi regele Carol I. A trăit 152 ani şi a fost îngropat aici, la 15 noiembrie 1635". Acest epitaf de necrezut poate fi dovedit cu acte. Registrul naşterilor din biserica satului natal notează că Thomas Parr s-a născut în anul 1483. Alte acte atestă că, în anul 1518, Thomas Parr a moştenit de la tatăl său o micuţă gospodărie ţărănească. Un certificat de căsătorie menţionează o căsnicie încheiată la vârsta de 80 de ani, iar un document asemănător, din anul 1605, certifică o nouă căsătorie, la vârsta de 122 ani.
în septembrie 1635, regele Carol I l-a invitat la palat. Agerimea, memoria formidabilă, simţul umorului şi istorisirile fără de sfârşit l-au uimit pe monarh, care i-a propus să se mute în palatul regal.

Acceptarea propunerii i-a fost fatală. Primind hrana de la masa îmbelşugata a regelui, Thomas Parr a mâncat atât de mult încât organismul său n-a rezistat. După câteva săptămâni moare, în cursul unei mese copioase. La autopsie se constată că moartea a fost determinată de "o indigestie acută, cauzată de alimente prea bogate, cu care organismul său nu a fost obişnuit".
Stimaţi cititori, dacă aveţi 60 de ani, să nu gândiţi că cele mai remarcabile realizări le aveţi deja în spatele dumneavoastră!
în anul 1987, profesorul David Snowdon, de la Universitatea Ken-tucky, SUA, a iniţiat un studiu privind relaţia dintre îmbătrânire şi boala Alzheimer, urmărind starea de sănătate a 678 călugăriţe romano-catolice, trecute de vârsta de 70 de ani. Sora Esther Boor, pensionată la 97 ani, a refuzat să fie luată în studiu, pe motivul că este prea ocupată. La vârsta de 107 ani, cu puţin timp înainte de a deceda, în anul 2002, a predat ultima ei lucrare de ceramică.
Pictorul Robertson şi-a vândut primul tablou la 79 de ani şi a continuat să lucreze încă 20 de ani.

Când a împlinit 75 de ani, pictorul japonez Hokusai spunea: "Nimic din ce am realizat înainte de vârsta de 70 de ani nu are o valoare
deosebită. La 73 de ani am învăţat, în sfârşit, ceva despre adevăratele forme ale naturii, ceva despre caracterele animalelor, despre plante, copaci, păsări, insecte şi peşti. Din aceasta deduc faptul că la 90 de ani voi fi în stare să pătrund în misterele vieţii, iar la 110, fiecare punct şi fiecare linie vor fi încărcate cu viaţă".
La 88 ani, Goya desenează lucrarea intitulată "învăţ mereu".
Michelangelo şi-a terminat ultima frescă în Capela Paulină din Vatican la 75 de ani.
Benjamin Franklin a inventat lentilele bifocale la 78 de ani, pentru a-şi corecta propria vedere.
Giuseppe Verdi a terminat ultima operă, "Falstaff", cu 8 luni înainte de a împlini 80 de ani.
Iar arhitectul Frank Lloyd Wright a lucrat la Muzeul "Guggenheim" până în clipa morţii, care a survenit la 91 ani.
Un creier de adult conţine aproximativ 100 miliarde neuroni, dintre care unii mor odată cu înaintarea în vârstă. Dar unele părţi ale creierului se pot dezvolta şi la vârsta înaintată dacă sunt solicitate, dacă le oferim ocazia să lucreze.

Cu siguranţă, neuronii pot dezvolta den-drite noi şi la 70 de ani. Emisfera dreaptă este implicată mai mult în solicitările vizuale, pe când cea stângă, mai mult în vorbire.
Majoritatea conceptelor creative au nevoie de ambele emisfere, ca şi de hipocampus, o parte a creierului care se specializează în depozitarea şi rechemarea informaţiilor. Numeroase cercetări sugerează că activitatea creatoare poate ajuta la menţinerea sănătăţii.
Marion Diamond, profesoară de biologie integrativă la Universitatea Berkeley, SUA, aminteşte cinci factori esenţiali pentru menţinerea vigorii mintale: alimentaţia, activitatea fizică, provocările mediului din jur, noutăţile şi relaţiile sociale, asupra cărora vom reveni. (Harvard Health Letter, 2005)

Procesul biologic al îmbătrânirii

sus sus
Odată, Daniel Francois Esprit Auber a spus că "îmbătrânirea pare să fie singura modalitate disponibilă pentru a trăi o viaţă lungă".
în ciuda epidemiei tragice de SIDA (peste 40 de milioane de persoane îmbolnăvite pe glob), în ciuda efectelor dezastruoase ale bolilor
cardiovasculare şi tumorale, ale abuzului de droguri şi alcool, în ciuda violenţelor, accidentelor şi a altor nenorociri din secolul XXI, este important să fim conştienţi că există numai un singur fenomen care afectează fiecare fiinţă umană şi pe toţi membrii regnului animal şi vegetal, şi anume procesul îmbătrânirii.
îmbătrânirea reprezintă cea mai importantă problemă personală, medicală şi socio-economică a societăţii noastre.


Oamenii de ştiinţă spun că fenomenul îmbătrânirii n-a fost înscris de la început în natura noastră, că îmbătrânirea omului poate fi considerată ca un artefact al civilizaţiei şi că majoritatea problemelor de sănătate, care se pot atribui procesului de îmbătrânire, sunt legate de factorii de stil de viaţă şi de mediu, chiar din primii ani de viaţă.
O serie de stări patologice pot începe deja în viaţa intrauterină, motiv pentru care viitoarele mame ar trebui să fie deosebit de atente la stilul de viaţă pe care-l aleg.

După naştere, părinţii au marea responsabilitate de a imprima obiceiuri sănătoase copilului, iar de la vârsta când poate hotărî el însuşi, ar putea preveni 80-90% dintre bolile canceroase şi o mare parte dintre bolile cardiopulmonare prin alegeri bune, contribuind, astfel, într-o măsură apreciabilă la prelungirea duratei de viaţă.
Unul dintre aspectele cele mai evidente ale schimbărilor fizice survenite la vârstnici este scăderea masei musculare scheletale, cu toate că, prin menţinerea activităţii fizice sau, mai ales, prin creşterea ei, diminuarea masei musculare n-ar fi atât de accentuată.
Scăderea masei musculare legată de vârstă este însoţită de creşterea masei de ţesut adipos.
La rândul ei, pierderea masei musculare scade cerinţele energetice şi poate reduce şi mobilitatea.
Declinul masei musculare survine cu o viteză mai mare la bărbaţi decât la femei, cu toate că scăderea masei de grăsime abdominală coate începe la femei mai devreme (in jurul vârstei de 75 de ani) decât la bărbaţi.
Odată cu înaintarea în vârstă, se schimbă nu numai conţinutul în ţesut adipos al corpului, ci şi distribuţia acestui ţesut, prin acumularea în regiunea abdominală.
Această depunere de grăsime în abdomen poate produce intoleranţă la glucoza, creşterea insulinemiei şi a riscului apariţiei diabetului de tip 2.

Modificările legate de vârstă ale aparatului respirator.

sus sus
După cum trecerea anilor schimbă aspectul tegumentelor şi scade funcţia lor de apărare, la fel şi mucoasa sistemului traheobronhial nu rămâne aceeaşi în tot cursul vieţii. Cu o suprafaţa alveolară de 70 până la 95 m2, plămânii vin în contact cu mediul înconjurător, poate mai mult decât orice alt organ.
Spaţiul alveolar constituie principalul loc de depunere pentru particulele cu mărimea până la 5 microni, aflate în aerul respirat. Fumătorii trebuie să ştie că 80 până la 90% dintre particulele aflate în fumul de ţigară rămân în plămâni. Odată cu înaintarea în vârstă survine atrofia mucoasei bronhice, favorizând astfel infecţiile arborelui respirator. Ţesutul colagen din pereţii bronhiilor se alterează, producând deformarea şi turtirea căilor respiratorii. Diminuarea elasticităţii pulmonare îngreuiază mişcările respiratorii, capacitatea vitală scade cu 200 ml pe deceniu, iar volumul rezidual creşte cu aproximativ 150 ml la fiecare deceniu.
Odată cu înaintarea în vârstă apare şi pierderea de masă osoasă (scăderea densităţii şi alterarea structurii). Densitatea osoasă scade într-o măsură mai mare la femei decât la bărbaţi.

în cursul vieţii, scheletul este remodelat în mod continuu, osul nou înlocuindu-l pe cel vechi. Până în jurul vârstei de 30 de ani, rata formării de os nou o depăşeşte pe aceea a distrugerii, ducând la dezvoltarea şi fortificarea lui.
Masa osoasă atinge maximum la aproximativ 30 de ani şi, cu cât această masă e mai mare, cu atât e mai bine. începând de la această vârstă, viteza pierderii substanţelor minerale şi a matricei de colagen (care alcătuiesc osul) este mai mare decât ritmul formării de ţesut osos nou. Dacă densitatea osoasă scade sub un anumit prag, riscul unei fracturi este foarte mare.
Există numeroşi factori care influenţează rata pierderii osoase legate de vârstă.
De asemenea, conţinutul în apă al organismului scade. De la naştere şi până la vârsta înaintată, cantitatea totală de apă din organism scade încet, de la 80% până la 60%, prin pierderea atât a apei intracelulare, cât şi a celei extracelulare.

Rata metabolismului bazal

sus sus
Rata metabolismului bazal la 70 de ani este cu 9-12% mai mică decât la adulţii de 18-30 de ani, şi aceasta mai ales datorită diminuării masei de ţesut muscular. Sarcopenia (adică pierderea de masă musculară şi de forţă fizică, datorită vârstei) survine la oricine, chiar şi la atleţi.
Gradul pierderii poate fi diminuat, într-o oarecare măsură, prin antrenamentul de rezistenţă, care creşte masa musculară şi forţa la orice vârstă, chiar şi la persoanele care suferă de boli cronice.
Scăderea metabolismului bazai înseamnă că şi necesităţile energetice ale organismului se reduc. Dacă un bărbat de 25-30 de ani, cu înălţimea de 1,77 m şi greutatea de 73 kg are un metabolism bazai de 1.800 kcal/zi, la vârsta de 65 de ani metabolismul bazai va fi de numai 1.400 kcal/zi. Tot cu vârsta scade şi volumul activităţii fizice, motiv pentru care trebuie redus aportul de calorii.

Modificarea gusturilor.

sus sus
Modificarea gusturilor. La vârstnici, pragul pentru toate gusturile (sărat, dulce, acru etc.) este crescut, ceea ce are repercusiuni asupra alegerii alimentelor. De asemenea, există primejdia unui consum excesiv de sare şi zahăr. Oţetul n-ar trebui folosit niciodată, din cauza acţiunii acidifiante pe care o are şi prin care favorizează osteoporoza.
Odată cu înaintarea în vârstă se alterează şi funcţiile cerebrale şi imunitare (crescând riscul infecţiilor şi al neoplaziilor), iar dantura deficitară poate influenţa negativ alimentaţia (grija pentru dantură trebuie manifestată din fragedă copilărie).

Eficienţa funcţiilor digestive scade cu vârsta.

sus sus
Eficienţa funcţiilor digestive scade cu vârsta. Secreţia salivară se diminuează, iar scăderea senzaţiei de sete poate exacerba uscăciunea gurii şi poate contribui la deshidratare.
Modificarea cea mai semnificativă a funcţiei gastrointestinale este scăderea secreţiei gastrice acide la persoanele care prezintă gastrită atrofică. Secreţia diminuată de aciditate gastrică, de factor intrinsec şi de pepsină scade mult absorbţia vitamine. B12, a folatului, calciului şi fierului. Şi secreţia enzimelor pancreatice este redusă, având drept consecinţă alterarea digestiei grăsimilor şi proteinelor. Sensibilitatea veziculei biliare la colecistokininâ (hormonul care face ca vezicula biliară să se contracte după mese) poate fi redusă la vârstnici, ceea ce poate tulbura în plus digestia grăsimilor.

Necesităţile nutritive ale vârstnicilor sunt mai mici

sus sus
Necesităţile nutritive ale vârstnicilor sunt mai mici din cauza cheltuielilor mai mici de energie. Pofta de mâncare rămânând neschimbată, obezitatea este programată!
Tegumentele vârstnicilor au o capacitate mai mică de a sintetiza provitamina D3şi funcţiile renale scăzute nu pot sintetiza metaboliţii activi ai vitaminei D la fel ca înainte. Pentru majoritatea populaţiei Europei, principala sursă de vitamină D sunt razele solare, care acţionează asupra tegumentelor. Pentru a asigura cantităţile necesare de vitamină D, vârstnicii trebuie încurajaţi să se plimbe mai mult la soare (fără a uita riscurile unei expuneri excesive vara!).
Avocado şi uleiul de peşte constituie surse alimentare de vitamină D. (Nutrition Bulletin 2003; 28:253-263)



Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2022 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Dieta nutritie:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai