Homeostazia sodiului si a volemiei
La cei mai multi pacienti cu IRC sila continutul de Na+ si apa in tot corpul este usor crescut, desi expansionarea volumului lichidului extracelular (LEC) poate sa nu fie evidenta. La ingestia de cantitati excesi de sare si apa, totusi, controlul exceselor de volum devine o chestiune importanta. In general, ingestia excesiva de sare contribuie la sau agraaza
insuficienta cardiaca congestiva, hipertensiunea, ascita si edemele. Pe de alta parte,
hiponatremia si cresterea in greutate sunt consecinte ale ingestiei excesi de apa, anomalii care la cei mai multi pacienti sunt relativ usoare sau asimptomatice. La cei mai multi pacienti, aportul zilnic de lichide egal cu volumul urinar zilnic plus aproximativ 500 ml mentine, de obicei, concentratia de Na+ in ser la niluri normale. La pacientii cu hemodializa a fost demonstrata frecnt existenta unei hiponatremii usoare. Hipernatremia este relativ rara in IRC. La pacientii edematosi cu IRC nedializati diureticele si restrictia modesta a aportului de sare si apa sunt principii esentiale de terapie. La pacientii cu incarcare lichidiana dializati tratamentul ar trebui sa includa ultrafiltrarea si restrictia aportului de sare si apa intre dialize. Pacientii cu IRC au mecanismul renal pentru conservarea Na+ si apei deteriorat ( modulul 269). Cand exista o cauza extrarenala pentru pierderea crescuta de lichide (de exemplu varsaturi, diaree, febra) acesti pacienti sunt predispusi sa dezvolte depletie volumica, cu uscaciunea gurii si a altor mucoase, ameteala, sincopa, tahicardie, scaderea umplerii nelor jugulare, hipotensiune ortostatica si entual colaps vascular. Depletia lichidului extracelular determina in mod caracteristic deteriorarea functiei
renale reziduale si, la pacienti anterior asimptomatici cu IRC moderata, semne si simptome evidente ale uremiei. Rehidratarea prudenta resileste volumele extracelulare si intravasculare la normal si deseori, dar nu intotdeauna, readuce functia renala la niluri sile.
Homeostazia potasiului Perturbarile echilibrului K+ ( modulul 49) sunt ocazional determinate prin analize de laborator la pacientii cu IRC, dar sunt responsabile de simptomele clinice doar daca RFG este sub 10 ml/min sau daca se realizeaza un aport de K+ endogen (hemoliza, trauma, infectie) sau exogen (sange conservat, medicamente continand K+). In ciuda progre-siunii insuficientei renale, cei mai multi pacienti mentin potasemia normala pana in stadii finale ale uremiei. Aceasta capacitate de a mentine echilibrul K+in evolutia insuficientei renale este datorata adaptarilor tubilor renali distali si colonului, locuri unde aldosteronul si alti factori sersc la cresterea secretiei de K+.
Hiperkalemia In mod nesurprinzator, oliguria si deteriorarea mecanismelor adaptati pot conduce la hiperkalemie si la efectele ei ingrijoratoare pentru functia cardiaca. Medicamentele antikaliuretice ca spironolactona, triamterenul, amiloridul, trime-toprimul si pentamidina ar trebui sa fie folosite cu precautii extreme in insuficienta renala cronica. De asemenea, inhibitorii enzimei de conrsie a angiotensinei si 6-blocantii pot determina sau creste hiperkalemia. La pacientii cu transt renal ciclospo-rina este alta cauza obisnuita pentru cresterea potasiului seric. Hiperkalemia in IRC poate fi indusa de asemenea de scaderea brusca a pH-ului sangelui arterial deoarece acidoza este asociata cu efluxul de K+ din lichidul intracelular in lichidul extracelular.
