Caracteristicile clinice si de laborator ale infectiei cronice HDV sunt rezumate in modulul 295. Hepatita cronica D poate urma unei coinfectii acute cu HBV, dar cu o rata nu mai mare decat rata cronicizarii hepatitei B. Aceasta inseamna ca, desi coinfectia HDV poate creste seritatea hepatitei acute B, HDV nu creste probabilitatea evolutiei catre
hepatita cronica B. Totusi, atunci cand supra-infectia HDV apare la o persoana care este deja infectata cronic cu HBV, se produce de regula o infectie HDV pe termen lung, iar consecinta de asteptat este agravarea bolii hepatice. Cu exceptia seritatii, hepatita cronica B plus D are caracteristici clinice si de laborator similare celor observate in hepatita cronica B luata separat. Hepatita cronica relativ sera, cu sau fara ciroza, reprezinta regula, iar hepatita cronica usoara, exceptia. O caracteristica serologica distinctiva a hepatitei cronice D este prezenta in circulatie a anticorpilor anti-microzomi hepatici si renali (anti LKM); totusi,
anticorpii anti-LKM observati in hepatita D sunt desemnati anti-LKM3 si sunt distincti de anticorpii anti-LKMl observabili la pacientii cu hepatita cronica activa autoimuna si intr-o subcategorie a pacientilor cu hepatita cronica C ( mai jos).
TRATAMENT
Conduita terapeutica nu este bine definita. Glucocorticoizii sunt lipsiti de eficacitate si nu se folosesc. Studii experimentale preliminare asupra interferonului-a au sugerat ca dozele conntionale si duratele terapiei micsoreaza nilurile ARN HDV si numai tranzitoriu activitatea aminotransferazelor in timpul tratamentului, dar nu au nici un impact asupra istoriei naturale a bolii. Cu toate ca administrarea de doze mari de interferon-a (9 milioane de unitati) de trei ori pe saptamana pentru 12 luni poate fi asociata cu o oprire sustinuta a replicarii HDV si imbunatatiri ale starii clinice la pana la 50% dintre pacienti, in cele din urma, recurenta replicarii HDV este constanta dupa sistarea terapiei. Terapia antivirala pentru hepatita cronica D ramane subiectul studiilor experimentale. La pacientii cu boala hepatica in stadiu terminal, secundara hepatitei cronice D, transtul hepatic s-a dodit eficient. Daca hepatita D recidiaza la noul ficat, fara exprimarea hepatitei B (un profil serologic neobisnuit la persoanele imunocompetente, dar frecnt la primitorii transtelor), lezarea hepatica este limitata. De fapt, prognosticul transtului in cazul hepatitei cronice D este superior celui din cazul hepatitei cronice B ( modulul 301).
