mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  


Diabet zaharat
Index » Boli si tratamente » Diabet zaharat
» Tratamentul - etape in tratarea diabetului

Tratamentul - etape in tratarea diabetului






La ora actuala, nu exista nici un tratament sau remediu definitiv pentru vindecarea sau stoparea diabetului de tip 2, dar este posibila controlarea lui, pentru a preveni complicatiile. Scopul urmarit in tratamentul diabetului este simplu: mentinerea valorilor glicemice in jurul limitei normale, pentru a evita hiperglicemia (concentratie prea mare de glucoza) si hipoglicemia (concentratie prea mica de glucoza). Totusi, trebuie mentionat faptul ca diabetul de tip 2 are multe posibilitati de elutie, in functie de reactiile organismului la diferitele masuri terapeutice.

Cuprins:

Introducere

Alegeri alimentare corecte

Glucidele

Indicele glicemic

încărcătura glicemică

Răspunsul insulink

Utilitatea aprecierii cantităţii de glucide


Introducere

sus sus
Tratarea bolii comportă mai multe etape. In primul rând, diabetul de tip 2 poate fi controlat dacă diabeticii îşi modifică puţin modul de viaţă, pentru a se simţi în continuare bine şi a preveni complicaţiile acute şi cronice asociate adesea acestei boli. Asemenea modificări pot fi de ajuns pentru revenirea a aproape o jumătate dintre diabeticii de tip 2. Una dintre priorităţi este impunerea unui regim alimentar echilibrat. Orarul meselor, calitatea nutritivă a ingredientelor şi cantitatea alimentelor consumate joacă un rol important în menţinerea unei proporţii normale de zahăr în organism. Specialiştii îi pot ajuta pe diabetici să facă alegeri nutriţionale potrivite nevoilor lor. Şi activitatea fizică trebuie să facă parte din tratament, deoarece s-a demonstrat că mişcarea contribuie la diminuarea nivelului de glucoza din sânge şi la păstrarea sănătăţii vaselor sangvine. Menţinerea greutăţii normale constituie, pe de altă parte, un element-cheie al tratamentului, fiindcă obezitatea reprezintă un factor de risc important în dezvoltarea diabetului de tip 2.



Dar dacă regimul alimentar, menţinerea greutăţii normale şi mişcarea nu sunt de ajuns pentru stabilizarea glicemiei la nivel optim, poate fi necesară adăugarea unui tratament medicamentos corespunzător, pe termen lung sau scurt. Pe piaţă, sunt disponibile multe medicamente eficiente. Pentru diabetul de tip 1, medicaţia obişnuită constă întotdeauna în insulina. Cât despre remediile prescrise pentru diabetul de tip 2, acestea sunt în general administrate pe cale orală, cu toate că unii diabetici de tip 2 au nevoie şi de insulina. Medicamentele recomandate lor pentru scăderea nivelului de glucoza din sânge se numesc hipoglicemiante orale. Acestea sunt de mai multe tipuri şi acţionează în diferite feluri. Unele ajută pancreasul să-şi sporească secreţia de insulina, iar altele permit ţesuturilor să folosească respectiva insulina, pentru a absorbi glucoza. O altă categorie de hipoglicemiante orale acţionează mai degrabă în sensul întârzierii digerării alimentelor pe bază de glucide.

Aceste categorii diferite de medicaţie sunt folosite uneori în combinaţie, pentru a le fi îmbunătăţită eficacitatea. Vorbim deci despre asocieri terapeutice. Atunci când antidiabeticele orale nu reuşesc să controleze nivelul de glucoza din sânge, medicul poate prescrie diabeticului de tip 2 nişte injecţii cu insulina.
Un ultim punct de subliniat: şi măsurarea glicemiei face parte din tratament. Este un test simplu, pe care învăţăm să-1 facem singuri acasă cu un mic aparat, ce ne asigură că procentajul de glucoza din sânge rămâne apropiat de normal.

Alegeri alimentare corecte

sus sus
Diabetul fiind o "boală a zahărului", este bine să ştim că "zahărul" din organismul nostru provine din alimentele pe care le mâncăm. Pâinea, cartofii, orezul, pastele făinoase, laptele şi fructele, de exemplu, se transformă de fapt în glucoza pentru a ne furniza energia necesară rămânerii noastre în viaţă. în mod normal, insulina ajută glucoza sâ pătrundă în celulele corpului, dar când suferim de diabet de tip 2, organismul are nevoie de un sprijin exterior pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea. Sprijinul poate lua diverse forme şi poate proveni din diferite surse. însă, în cazul diabetului, bolnavul e adesea actorul principal în îngrijirea bolii. Unul dintre factorii-cheie ai aceste îngrijiri este regimul alimentar adecvat, ce trebuie adoptat atât în vederea prevenirii, cât şi a tratării ei.
Este deci capital să se facă alegeri nutriţionale bune, lucru valabil atât pentru indivizii deja bolnavi, cât şi pentru persoanele predispuse, care ar vrea să întârzie apariţia simptomelor diabetului de tip 2. Şi asta, în primul rând pentru că alimentele sunt cele care se transformă în glucoza, iar ea reprezintă elementul-cheie al procesului care duce la diabet, dar mai ales din cauza faptului că alimentaţia este o componentă a tratamentului care se află în întregime sub controlul bolnavului, lată de ce nutriţia ocupă un loc aşa important în această carte.

Auzim adesea că zahărul este duşmanul mortal al diabeticilor, că ei trebuie să se ferească de glucidele care îngraşă, că ar fi necesar ca toţi să se supună unui regim ultrarigid etc. Marii specialişti, care se contrazic câteodată, ne recomandă să evităm cutare sau cutare aliment ori să consumăm mai mult asta sau aia. însă este clar că, în fond, o mai bună înţelegere a proceselor nutritive şi a rolului zahărului în organism, ne motivează mai mult să facem alegeri alimentare bune şi ne ajută să pricepem mai bine recomandările specialiştilor.
în ziua de astăzi, darea unor sfaturi dietetice mai potrivite pentru diabetici şi liberalizarea regimului acestora se datorează unei mai bune cunoaşteri a fenomenelor de digestie şi absorbţie a glucidelor. Se cuvine deci să începem chiar cu faimoasele glucide.

Glucidele

sus sus
Consumăm glucide, numite uzual zaharuri sau hidro-carbonaţi, sub formă naturală (amidon, fructoză, lactoză) procurându-ni-Ie din diverse alimente: paste, orez, pâine, leguminoase, fructe, suc de fructe, legume, lapte şi produse pe bază de lapte. Le găsim şi sub formă adăugată, în multe alte produse: biscuiţi, băuturi dulci, bomboane, prăjituri etc.
Pe scurt, toate zaharurile provenite din alimente sunt glucide. Diferitele surse de glucide sunt transformate în glucoza, care serveşte oarecum ca principal combustibil pentru organism. Această transformare este indispensabilă deoarece, pentru a funcţiona, fiecare celulă a corpului are nevoie de energie. Organismul foloseşte şi lipidele (grăsimile) ca sursă de energie, însă glucidele reprezintă cel mai important furnizor. Cum celulele nu încetează niciodată să funcţioneze, corpul trebuie să fie aprovizionat în mod constant cu glucoza. De exemplu, doar creierul consumă aproximativ 140 g de glucoza în fiecare zi, conţinutul echivalent în glucide a nouă felii de pâine! într-o alimentaţie echilibrată, între 50% şi 60% din aportul energetic zilnic ar trebui să provină din glucide. Altfel spus, nevoia zilnică de glucide a organismului este de aproximativ cinci grame per kilogram.
Pe lângă faptul că au un aport energetic important (1 g de glucide = 4 Kcal), glucidele îndeplinesc şi alte funcţii. Fiind o sursă considerabilă de fibre alimentare, participă la păstrarea în stare bună a sistemului digestiv şi asigură regularitatea intestinală.

De fapt, ele contribuie la crearea mai rapidă a senzaţiei de saţietate şi la formarea şi la transportarea materiilor fecale prin intestin, până la eliminarea acestora. Glucidele ajută şi la captarea colesterolului la nivelul intestinului, reducându-i astfel gradul de absorbţie. Ele aduc, de asemenea, vitamine şi minerale. Participă atât la sinteza acizilor nucleici (elemente de bază ale proteinelor), la dezvoltarea ţesuturilor şi celulelor nervoase, precum şi la conversia suferită de grăsimi în celulele adipoase. Şi, în final, ele joacă un rol important şi în definirea identităţii biologice a unui individ, de exemplu prin determinarea grupei sangvine.
Pe de altă parte, glucidele au avantajul de a putea fi folosite foarte rapid. Când nu sunt folosite, ficatul le stochează sub formă de glicogen, o moleculă mare compusă din lanţuri de glucoza, ce se constituie ca o mică rezervă de glucide, eliberabilă la nevoie. Este esenţial să ştim că glucidele contribuie la gustul, la textura şi la aspectul alimentelor, ne fac hrana mai atrăgătoare şi mai variată, calitate care adesea se transformă în defect, când aflăm că sursa şi cantitatea glucidelor consumate influenţează, amândouă, glicemia şi producţia insulinică.

Grupele de glucide
Glucidele alimentare se împart în două grupe: glucide simple şi glucide complexe. Primele, prezente în numeroase alimente, cum ar fi prăjiturile, fructele, dulceţurile şi bomboanele, au un gust dulce; în schimb celelalte nu au sub nici o formă un asemenea gust.
Glucidele simple (gust dulce) sunt de două feluri: 1. compuse dintr-o singură moleculă, ca glucoza (monozaharida din sânge), fructoza (principala zaharidă din zahăr şi din miere) şi galactoza (una dintre zaharidele laptelui); 2. compuse din două molecule (numite şi zaharide compuse), cum ar fi zaha-roza, numită şi sucroză (zahărul pur, prezent în aproape toate plantele şi, în cantitate mare, în sfecla şi în trestia de zahăr, este constituit din glucoza şi fructoza), maltoza (prezentă în seminţele cerealelor, este folosită în fabricarea băuturilor alcoolice) şi lactoza (principala bizaharidă a laptelui, compusă din glucoza şi din galactoza).
Glucidele complexe (fără gust dulce) sunt formate din-tr-un lanţ măi mult sau mai puţin lung de molecule. Acestea sunt amidonul (din cereale, din leguminoase şi din cartofi), fibrele alimentare, glicogenul (sintetizat în ficat, fiind de asemenea prezent în muşchi şi în drojdia de bere) şi celuloza (materie primă a substanţei vegetale, ea este mai puţin asimilabilă de organism, dar contribuie la buna funcţionare a intestinului). Porţia calorică zilnică ar trebui să fie formată în special din glucide complexe, deoarece ameliorează toleranţa la glucoza. Sau invers spus, o raţie zilnică de 250 g de glucide nu ar trebui să conţină mai mult de 50 g de glucide simple.

Indicele glicemic

sus sus
Timp de mulţi ani, glucidele au fost diferenţiate după structura lor chimică unică. Astfel, se făcea distincţie între zaharurile simple (glucoza, zaharoza, fructoza etc), care erau clasificate şi ca zaharuri rapide deoarece sunt absorbite repede de organism, şi zaharurile complexe (alimente bogate în amidon), numite înainte şi zaharuri lente, pentru că necesitau o digestie îndelungată înainte de a fi absorbite. Se credea, în mod logic, că zaharurile simple, alcătuite din molecule mici, sunt absorbite imediat de mucoasa digestivă, de sânge şi de limfă, deci sunt rapid asimilabile. Pe de altă parte, se considera că alimentele bogate în glucide complexe, ca pâinea, orezul sau cartofii, sunt absorbite încet de organism şi eliberează treptat glucoza în sânge, conducând astfel la o creştere progresivă a glicemiei.
Datorită indicelui glicemic, s-a descoperit că .nimic din toate acestea nu este adevărat şi că numeroase alimente bogate în amidon sunt digerate şi absorbite cu o mare viteză. Descoperirea indicelui glicemic a dezvăluit şi alte surprize. De exemplu, fructoza, ciocolata neagră şi îngheţata, în ciuda savorii lor dulci, nu duc la creşterea nivelului de glucoza, cum se aştepta toată lumea. Prin urmare, nu trebuie să vorbim de zaharuri lente sau zaharuri rapide, pentru că aceste atribute nu corespund nici unei realităţi fiziologice.

David Jenkins şi Tom Wolever, cercetători la Facultatea de Medicină, secţia Nutriţie-Metabolism, din cadrul Universităţii din Toronto, Canada, sunt cei care au dezvoltat noţiunea de indice glicemic (sau index glicemic), pentru a măsura importanţa şi rapiditatea creşterii glicemiei. La 30-45 de minute după ingerarea unui aliment bogat în glucide, fie ele simple sau complexe, se observă o creştere a glicemiei. Nivelul glucozei din sânge revine apoi treptat la valoarea sa iniţială. întregul proces poartă denumirea de reacţie glicemică. Variaţia concentraţiei de glucoza în sânge poate fi mai mare sau mai mică, în funcţie de mai mulţi factori, care nu au însă nici o legătură cu structura simplă sau complexă a glucidelor ori cu o anumită compoziţie chimică a alimentelor. Astfel, cercetătorii canadieni au putut determina efectele alimentelor asupra glicemiei, clasându-le după cantitatea de glucoza ajunsă în sânge ca urmare a consumării lor (indice glicemic).
Pentru fiecare tip de aliment în parte, clasamentul, realizat pe o scară de la 1 la 100, prezintă creşterea glicemică înregistrată după consumarea unei porţii ce furnizează organismului 50 de grame de glucide. Indicele glicemic (IG) al unui aliment este determinat prin comparaţie cu IG-uI unui alt aliment, de referinţă, reprezentat de obicei de glucoza (sub formă de tablete), cea mai simplă dintre toate glucidele. Glucoza produce întotdeauna aceeaşi reacţie fiziologică, iar aceasta corespunde unei absorbţii intestinale de 100%, crescând foarte repede cantitatea de "zahăr" din sânge.

Vedem că în anumite tabele pâinea albă figurează ca aliment de referinţă, atribuindu-i-se valoarea 100. însă glucoza trebuie considerată bază de calcul şi element de referinţă, deoarece, spre deosebire de pâinea albă, nu are o natură variabilă. Căci indicele glicemic al pâinii albe poate varia în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi originea grâului, tehnologia de măcinare a fainii, procesele de fermentare şi de coacere.
Deci, porţia de 50 de grame de glucoza pură poate fi folosită ca bază de comparaţie. Ea este cotată cu 100. Acesta e indicele glicemic al alimentului. Pastele făinoase au indicele glicemic 41. într-o cantitate egală, ele provoacă o creştere mai mică a cantităţii de "zahăr" din sânge (cu mai puţin de jumătate) decât glucoza. Când indicele glicemic depăşeşte 54, alimentul este considerat hiperglicemiant, deoarece declanşează o secreţie importantă de insulina şi dictează stocarea glucozei excedentare sub formă de grăsimi.



Alimentele pot fi clasate în funcţie de indicele lor glicemic, în trei clase: IG ridicat, mediu şi scăzut. Alimentele care se descompun rapid, adică acelea care traversează bariera intestinală fără a fi supuse unei digestii enzimatice, au cei mai înalţi indici glicemici. Cu cât un aliment este mai bogat în zaharuri (simple, căci acestea sunt asimilate mai repede) şi cu cât este mai digerabil (alimentele greu digerabile încetinesc golirea stomacului şi deci asimilarea zaharurilor ceva mai încolo, în intestin), cu atât va duce mai repede la creşterea glicemiei. De exemplu, orezul alb prefiert (85), fulgii de porumb (77), orezul expandat (82), pâinea albă (70) şi bananele coapte (70) sunt considerate hiperglicemiante. Alimentele cu indice glicemic ridicat cresc mai mult şi mai repede nivelul glucozei din sânge decât alimentele cu indice glicemic scăzut. Alimentele cu IG scăzut, ca fideaua (35), smochinele uscate (35) şi fasolea verde (30), se descompun mai încet, eliberând treptat glucoza în sistemul sangvin.
Prin urmare, indicele glicemic al unui aliment estimează capacitatea acestuia de a duce la creşterea glicemiei. Iată de ce, de acum înainte, vom vorbi mai mult despre indicele glicemic decât despre glucidele cu absorbţie lentă sau rapidă. Deocamdată trebuie înţeles faptul că glucidele cu IG scăzut sunt lente, iar cele cu IG ridicat sunt rapide.

Cu cât indicele glicemic este mai scăzut, cu atât difuzia glucozei în organism se face mai progresiv, cu alte cuvinte e mai bine distribuită în timp. Invers, cu cât această cifră este mai mare, cu atât glicemia va creşte mai repede, pentru ca mai apoi să scadă la fel de repede.
lată câteva remarci cu privire la acest subiect:
. Carnea, ouăle, peştele, fructele de mare şi tofu sunt alimente cu influenţă mică asupra glicemiei, deoarece nu conţin aproape deloc glucide.
. Cea mai mare parte a autorilor consideră că IG mai mici de 50 sunt scăzuţi, cei cuprinşi între 55 şi 70 sunt medii, iar IG mai mari de 70 sunt ridicaţi. Unii pretind că această clasificare este foarte indulgentă faţă de industria alimentară, deoarece majoritatea produselor existente nu se regăsesc în categoria alimentelor cu IG ridicat; ei susţin că nomenclatura a fost stabilită pentru a-i menaja pe nutriţioniştii tradiţionalişti, care şi-ar regăsi alimentele recomandate în mod obişnuit în coloana produselor cu IG ridicat. După părerea celor care consideră prea blândă clasificarea menţionată mai sus, pentru a corespunde mai bine realităţii digestive, IG scăzuţi ar trebui să fie mai mici sau egali cu 35, cei medii - cuprinşi între 35 şi 50, iar cei ridicaţi - mai mari de 50.

Acestea fiind zise, ar fi totuşi surprinzător ca aproape toţi oamenii de ştiinţă, printre care o cercetătoare cu reputaţie internaţională ca austral ianca Jennie Brand-Mi Iler sau specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii şi a Asociaţiei "Diabete Canada", să fie plătiţi de industria alimentară ori să se teamă să nu-i jignească pe nutriţioniştii tradiţionalişti.
. în această carte, ne alăturăm majorităţii, dar tabelul indicilor glicemici trebuie considerat o bază de referinţă, nu o biblie fără cusur.
. Am analizat zeci de tabele ale indicilor glicemici, întocmite în Europa, Statele Unite sau Canada. Ciudat, însă există deseori mici diferenţe între indici. Pentru a evita orice nelămurire, am hotărât să axăm informaţia mai degrabă pe reperele lor generale decât pe cifre. De exemplu, am văzut un tabel în care indicele glicemic al bananei era 55, în timp ce altul înregistra valoarea 65. în ambele cazuri însă, banana se regăsea în coloana alimentelor cu IG mediu. Ceea ce este cel mai important. Pe de altă parte, valorile câtorva alimente le situează pe acestea la limita dintre categorii. De aceea, în unele tabele, găsim cireşele în categoria alimentelor cu IG scăzut, iar în altele, în categoria celor cu IG mediu. Totuşi, majoritatea tabelelor clasează cireşele în categoria alimentelor cu IG scăzut. Prin urmare, şi noi le-am clasat aşa în cartea de faţă.

încărcătura glicemică

sus sus
Indicele glicemic ne oferă o idee generală despre creşterea cantităţii de glucoza în sânge asociată ingerării unui aliment, nu reflectă de unul singur calitatea alimentului. Nu ne spune cât zahăr conţine el, lucru important, deoarece un aliment cu indice glicemic ridicat, dar cu puţin zahăr, nu trebuie neapărat eliminat din alimentaţia noastră. Pe acelaşi principiu, este contraindicat ca diabeticii să creadă că toate alimentele cu indice glicemic scăzut sunt recomandate. De exemplu, batonul de ciocolată este un aliment zaharos care conţine foarte multe grăsimi. Grăsimea are particularitatea de a determina un răspuns glicemic progresiv, ceea ce explică de ce un produs zaharos, ca unele batoane de ciocolată, nu are un indice glicemic ridicat. Totuşi, acest aliment nu prezintă avantaje nutriţionale. Pe de altă parte, pepenele galben are un IG mediu, foarte apropiat de IG ridicat, dar, datorită conţinutului bogat în fibre, nu trebuie neapărat eliminat din meniu.
Pentru mai multă exactitate, specialiştii au creat un nou reper, încărcătura glicemică (GL). Acesta completează indicele glicemic, deoarece ţine cont atât de efectul antigli-cemic al fibrelor alimentare prezente în aliment, cât şi de cantitatea de glucide şi de fibre dintr-o porţie. Altfel spus, indicele glicemic măsoară calitatea glucidelor, în timp ce încărcătura glicemică ia în considerare în acelaşi timp şi calitatea, şi cantitatea lor.

în plus faţă de IG şi de mărimea porţiilor, ea indică, pentru o anumită cantitate de aliment, totalul glucidelor rămase după scăderea celorlalte substanţe, în special a fibrelor.
Există trei niveluri de încărcătură glicemică: scăzut (mai mic de 10), intermediar (de la 10 la 20) şi ridicat (mai mare de 20). Astfel, pepenele galben, al cărui indice glicemic este 70, beneficiază de fapt de o încărcătură glicemică de 5 datorită conţinutului bogat în fibre. Un măr, de pildă, conţine în total 20 g de glucide şi 2,5 g de fibre alimentare, aşa că nu mai mult de 17,5 g de glucide îşi vor face efectul asupra organismului, iar încărcătura glicemică a mărului nu va fi mai mare de 5. La fel, chiar dacă pepenele verde are un indice glicemic foarte ridicat (72), încărcătura sa glicemică pentru o porţie normala de 120 g este de 4. în schimb, alimentele care conţin puţine fibre au valoarea GL ridicată, încărcătura glicemică se obţine prin înmulţirea indicelui glicemic cu numărul gramelor de glucide prezente într-o porţie de aliment, totul fiind apoi împărţit la 100. Să luăm drept exemplu o porţie de 30 g de fulgi de porumb, un aliment cu IG-ul egal cu 82. Această porţie de fulgi de porumb conţine 25 g de glucide. încărcarea glicemică este de (25 x 82)/100, adică 20,5. Iată alte câteva exemple: 60 g de curmale uscate au IG = 103 şi GL = 42; 30 g de drajeuri cu jeleu au IG = 78 şi GL = 22; trei plăcinte cu orez expandat au IG = 78 şi GL = 17; o felie mare de pâine albă are IG = 73 şi GL = 10; o gogoaşă cu dulceaţă are IG = 76 şi GL = 17.

Răspunsul insulink

sus sus
Unii cercetători s-au interesat în mod special de secreţia insulinică provocată de diferite alimente şi au introdus ideea unui indice adiţional: răspunsul insulinic. Amintim că insulina este hormonul secretat de pancreas imediat după ingerarea glucidelor, pentru a le permite celulelor să utilizeze glucoza şi a evita rămânerea acesteia prea mult timp în sânge. Pentru determinarea răspunsului insulinic, nu se ia în considerare creşterea nivelului de "zahăr" în sânge, ci a celui de insulina.
Deseori, indicele glicemic şi răspunsul insulinic coincid. Nici nu este de mirare. De exemplu, batonul de ciocolată, care are un IG ridicat, înregistrează şi un răspuns insulinic ridicat. Totuşi, anumite produse lactate au ridicat probleme cercetătorilor. Căci iaurtul, cu un IG moderat, determină pancreasul să reacţioneze aproape la fel de puternic ca în cazul batonului de ciocolată. Pentru moment, nu putem explica efectul iaurtului şi al altor produse lactate asupra secreţiei insulinice. Dintre toate alimentele analizate, arahidelor le corespunde răspunsul insulinic cel mai slab, în timp ce dra-jeurile cu jeleu bat toate recordurile în materie. Aceste dulciuri, pur şi simplu, maltratează pancreasul.

Utilitatea aprecierii cantităţii de glucide

sus sus
Aprecierea cantităţii de glucide este importantă şi trebuie luată în considerare în cadrul strategiei de planificare a meselor, atunci când se pune problema unui consum regulat sau neregulat de glucide. Lucru valabil mai ales pentru diabetici şi pentru persoanele expuse riscului de a dezvolta un diabet de tip 2, deoarece indicele glicemic le permite să-şi controleze mai eficient glicemia. Şi este lesne de înţeles de ce dacă ne amintim că alimentele cu indice glicemic ridicat, care conţin multe grăsimi şi zahăr, duc la o creştere fulgerătoare a glicemiei, urmată de o scădere la fel de bruscă a ei. Acest fenomen generează o secreţie puternică de insulina, iar ea creează senzaţia de foame care duce la acel gen de lăcomie aparent incontrolabilâ.
în plus, alimentele cu IG ridicat favorizează producerea acizilor graşi liberi, diminuând astfel sensibilitatea la insulina. Deci, este de preferat să consumăm alimente cu IG scăzut, care menţin ceva mai stabil nivelul de glucoza din sânge, în felul acesta limitând secreţia insulinică. Aşa, pofta lacomă este redusă şi senzaţia de saţietate durează mai mult timp. Pe scurt, ne controlăm mai uşor apetitul.
De altfel, din ce în ce mai multe dovezi tind să demonstreze că regimurile alimentare sărace în grăsimi şi bogate în glucide, al căror IG global este scăzut sau mediu, sunt benefice pentru sănătate.

Pe lângă faptul că glucidele contribuie la diminuarea nevoii de insulina, ele reduc nivelul de colesterol "rău" din sânge, ceea ce ajută la prevenirea diabetului şi a maladiilor coronariene. Căci se observă câ, în comparaţie cu persoanele care au primit sfaturi nutriţionale tradiţionale, cele diagnosticate recent cu diabet de tip 2 şi educate să respecte un program nutriţional bazat pe IG consumă mai multe alimente sărace în grăsimi, dar bogate în glucide şi în fibre, ţinându-şi de aceea mai bine sub control glicemia şi lipemia. Ceea ce favorizează, în mod indirect, ţinerea sub control a nivelului de colesterol din sânge. în plus, consumul alimentelor cu IG mai degrabă scăzut decât ridicat duce la o digestie mai lentă a amidonului şi a zaharurilor, precum şi la o absorbţie mai puţin rapidă a glucozei în sistemul sangvin, de unde rezultă o anumită reglare a glicemiei.
Dar trebuie să cunoaştem alimentele care ne permit reglarea glicemiei. Tabelul de indici glicemici ne ajută în acest sens. Raportându-ne la el, putem consuma cu precădere alimente cu IG scăzut, de genul leguminoaselor, orzului, pastelor făinoase şi seminţelor întregi, pentru a mări aportul în glucide fără a creşte trigliceridcle serice şi a ameliora în acelaşi timp controlul glicemic.

Cunoaşterea alimentelor cu indice glicemic scăzut este cu atât mai avantajoasă cu cât acestea au un rol important atunci când trebuie controlată şi obezitatea. Nimeni nu a dovedit până acum eficacitatea unei alimentaţii cu indice glicemic scăzut asupra pierderii în greutate pe termen lung, dar mai multe cercetări sugerează că regimurile alimentare cu IG scăzut ajută oamenii să slăbească. Cercetările trebuie continuate, pentru a şti în mod sigur dacă acest avantaj se datorează IG-ului scăzut sau altor factori proprii alimentelor cu IG scăzut. Ştim însă cu siguranţă că un regim bogat în glucide cu IG scăzut este deseori sărac în grăsimi, ceea ce contribuie la creşterea concentraţiei de colesterol "bun" din sânge, reducând, astfel, riscul apariţiei problemelor cardiovasculare.

Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor