Unele din tulburarile descrise in acest modul sunt atat de complexe, incat nu numai pacientul si familia, dar si medicul nu pot face fata. Este importanta silirea unei eluari clinice sistematice pentru a caracteriza natura deficitului si a-l explica in mod clar pacientului si familiei. Aceste explicatii pot sa amelioreze cel putin unele dintre anxietati, sa indeparteze impresia gresita ca acest deficit (de exemplu, dezinhibitia sociala sau incapacitatea de a recunoaste membrii ai familiei) este motit psihologic si sa ofere sugestii practice pentru viata de zi cu zi. Pacientii cu simultanagnozie, de exemplu, trebuie sfatuiti sa se deplaseze inapoi cand nu pot gasi un obiect, astfel incat o suprafata de cautare mai mare sa intre in campul privirii lor. Medicii tind sa dea prea mare importanta semnelor pe care reusesc sa le obtina prin examenul clinic. Totusi, la unii pacienti, anamneza poate fi mai importanta si poate intra in conflict cu examinarea facuta la patul bolnavului. De exemplu, pacientii cu boala de lob frontal pot fi extrem de iriili si abuzivi fata de sotie/sot si in acelasi timp sa aiba o purtare ireprosabila in timpul vizitei la medic.
Depresia reacti este frecventa la pacientii cu disfunctii corticale inalte si trebuie tratata. Acesti pacienti pot fi sensibili la dozele uzuale de antidepresive sau anxiolitice si necesita o titrare atenta a dozelor. Leziunile cerebrale pot determina o disociere intre statusul emotional si exprimarea acestuia, astfel incat un pacient care pare a fi vesel la un examen superficial, poate suferi de o
depresie de baza ce trebuie tratata, in multe cazuri, agitatia poate fi controlata prin vorbe linistitoare. In altele, tratamentul cu benzodiazepine sau antidepresive
sedative poate deveni necesar. Utilizarea neurolepticelor pentru controlul agitatiei trebuie rezerta numai cazurilor refractare, deoarece efectele secundare extrapiramidale sunt frecvente la pacientii cu leziuni cerebrale coexistente.
Eluarea functiilor corticale inalte poate fi sistematica, ca si restul examenului neurologic, dar necesita timp si cunoasterea testelor specializate. Consultarea unui neuropsinolog experimentat poate ajuta in formularea diagnosticului si a tratamentului. Accesibilitatea tomografiei computerizate, a rezonantei magnetice nucleare, a tomografiei cu emisie de pozitroni si a tomografiei computerizate cu emisie singulara de fotoni nu exclude necesitatea unei eluari clinice atente, din moment ce rezultatele si implicatiile complexe ale acestor proceduri diagnostice pot fi complet interpretate numai in lumina rezultatelor examenului clinic complet.
Ameliorarea spontana a deficitelor cognitive datorate unor leziuni neurologice acute este frecventa. Ameliorarea este rapida in primele saptamani, dar poate continua pana la 2 ani, in special la tinerii cu leziuni cerebrale unice. Mecanismele acestei recuperari nu sunt complet intelese. Unele din deficitele initiale par a fi determinate de disfunctii la distanta (diaschizis) in parti ale creierului care sunt interconectate cu sediul primar al leziunii. Ameliorarea la acesti pacienti poate reflecta, cel putin in parte, o normalizare a acestei disfunctii la distanta. Alte mecanisme pot implica reorganizarea functionala in neuronii ce au supravietuit in jurul leziunii sau utilizarea compensatorie a unor structuri analoge, de exemplu girusul temporal superior drept in recuperarea afaziei Wernicke. Procedurile de reabilitare cogniti au fost utilizate in tratamentul deficitelor corticale superioare. Exista putine studii controlate, dar unele demonstreaza un beneficiu al reabilitarii in recuperarea neglijarii hemispatiale si a afaziei. in unele cazuri, recuperarea deficitelor cognitive reflecta dezvoltarea mecanismelor compensatorii, in altele, recuperarea implica reorganizarea retelelor neuronale relente. Unele tipuri de deficite pot fi mai usor de recuperat decat altele. De exemplu, pacientii cu afazie nonfluenta beneficiaza mai mult de terapia logopedica decat pacientii cu afazie fluenta si deficite de comprehensiune. in general, leziunile care duc la negarea bolii (de exemplu, anosognozia) sunt asociate cu deficite cognitive mult mai rezistente la reabilitare. Recuperarea disfunctiilor corticale superioare este rareori completa. Este necesara eluarea neuropsihologica periodica pentru a cuantifica evolutia ameliorarii, pentru a face recomandari specifice de reabilitare cogniti, modificari in mediul familial si pentru a sili momentul reintoarcerii la scoala sau munca.
