FRACTURILE DE CRANIU O lotura aplicata craniului produce fracturi daca toleranta elastica a osului este depasita. Leziunile intracraniene semnificative insotesc doua treimi dintre fracturile craniului, iar prezenta unei fracturi de craniu creste de multe ori posibilitatea producerii unui hematom subiacent subdural sau epidural. In consecinta, fracturilor li se atribuie ca principala importanta rolul de marker al sediului si severitatii leziunilor. Ele produc de asemenea leziuni ale nerlor cranieni si creeaza cai de patrundere in lichidul cefalorahidian (LCR) pentru bacterii (meningite) si pentru aer (pneumocefalie) sau cai de scurgere a LCR. Fracturile sunt clasificate ca liniare, ale bazei craniului, compuse sau infundate; fracturile liniare constituie 80% din totalul fracturilor craniului si sunt cel mai des asociate cu hematoame subdurale sau epidurale. Fracturile liniare se intind de obicei de la punctul de impact spre baza craniului.
Fracturile de baza de craniu sunt deseori extensii ale fracturilor adiacente de pe suprafata convexa a craniului, dar pot aparea si independent datorita presiunilor asupra seului fosei craniene mijlocii sau a occiputului. Sunt de obicei localizate paralel cu osul pietros sau de-a lungul osului sfenoid, spre saua turceasca si santul etmoidal. Majoritatea sunt necomplicate, dar pot produce scurgeri de LCR, pneumocefalie sau fistule caverno-carotidiene. Fracturile oaselor de la baza craniului sunt deseori insotite de semne de hemotimpan (sange in spatele membranei timpanice), echimoze cu aparitie tardiva deasupra procesului mastoid (semnul Battle) sau echimoze periorbitale ("semnul ratonului\"). Deoarece examenul
radiologie de rutina poate esua in a zualiza fracturile de baza de craniu, acestea trebuie suspectate in prezenta semnelor mentionate. Lichidul cefalorahidian de asemenea se poate scurge prin lama ciuruita sau prin sinusul adiacent si se manifesta ca o emisie apoasa prin nas (rinoree cu LCR). Persistenta rinoreei sau meningitele recurente sunt indicatii pentru o corectura chirurgicala a durei perforate, subiacente fracturii. Sediul scurgerii este deseori dificil de detectat, dar explorarile utile pentru diagnostic includ instilarea de contrast hidrosolubil in LCR cu scanarea TC ulterioara si injectari de radioizotopi sau de fluoresceina in LCR, urmate de evaluarea produsului captat prin tamponare nazala absorbanta. Sediul scurgerilor intermitente este rareori depistat si majoritatea acestor scurgeri se ndeca spontan. Fracturile selare pot fi de asemenea oculte radiologie, desi sunt uneori asociate cu disfunctii neuroendocrine importante. Ocazional, fracturi ale dorsului seii produc paralizii ale nerlor sase si sapte sau leziuni ale nerlor optici. Un nivel aer-lichid in sinusul sfenoid sugereaza o fractura a seului selar.
Aproximativ 20% din fracturile osului pietros, de obicei cele de-a lungul axului osului, sunt insotite de
paralizie de nerv facial. Alte complicatii sunt dislocarea oscioarelor urechii si otoreea cu LCR. Fracturile transverse ale pietrosului sunt mai putin frecvente si aproape intotdeauna lezeaza cohleea sau labirintul si deseori nervul facial. Sangerarea externa din ureche poate fi rezultatul fracturilor osului pietros, desi dilacerarea locala a conductului auditiv extern datorita abraziu-nilor este mai frecventa. Fracturile osului frontal sunt deseori infundate, afectand
sinusurile frontale si paranazale si orbitele; apare deseori anosmia ulterioara daca sunt distruse filamentele olfactive din lama ciuruita.
Fracturile infundate ale craniului sunt deseori complexe, dar in mod frecvent sunt asimptomatice din punct de vedere neurologic, deoarece energia de impact este disipata prin fracturarea osului; totusi, unele se asociaza cu contuzii cerebrale si semne neurologice de focar datorate lezarii ariei corticale subiacente. Debridarea prompta si explorarea sunt necesare in aceasta situatie pentru a eta infectia.