mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Regimuri si cure alimentare
Index » Dieta nutritie » Regimuri si cure alimentare
» Sistemul digestiv

Sistemul digestiv







CAVITATEA BUCALA Sl GLANDELE SALIVARE
Gura realizeaza descompunerea mecanica (prin dantura) si enzimatica initiala a alimentelor complete, in complecsi nutritivi de mici dimensiuni si mai simpli. Glandele salivare secreta amilaza (ptialina), care este o enzima alcalina folosita in procesele digesti pentru descompunerea amidonului si a carbohi-dratilor. Aceasta enzima hidrolizeaza ionii de amidon si de glicogen, trans-formandu-i in maltoza.


Cuprins:

Stomacul

Hormoni duodenali

Intestinul subţire

Pancreasul

Sucul pancreatic şi funcţiile sale

Ficatul

Funcţiile hepatice

Colecistul


Stomacul

sus sus
Stomacul este amplasat între


esofag şi duoden (prima porţiune a
intestinului subţire). Se află sub
diafragmă şi în partea dreaptă a splinei. O porţiune a stomacului se află
chiar sub ficat. Alimentele pătrund
în porţiunea superioară a stomacului
prin cardia şi părăsesc stomacul prin
pilori. Peretele stomacului este
format din patru straturi. Stratul
interior, sau mucoasa, conţine glande simple de formă tubulară, care
secretă sucurile gastrice. Unele
secretă pepsinogen, iar altele, HCI
(acid clorhidric). Mai există aici
celule care secretă mucus.
Când vedem, mirosim sau ne
imaginăm mâncarea, aceste senzaţii
declanşează secreţiile de sucuri
gastrice. Prezenţa reală a hranei stimulează producerea de către stomac a hormonului gastrină, care, la rândul său, eliberează o cantitate şi mai mare de suc gastric.

Digestia cu enzimă proteoiitică se produce în stomac atunci când HCI (acidul clorhidric) transformă pepsinogenul în pepsină, care desface apoi structurile proteinice complexe în structuri mai simple, denumite peptone. Acesta este un proces digestiv activ. Dacă alimentele ingerate nu conţin proteine, stomacul se comportă ca un rezervor temporar pentru digerarea carbohidraţilor şi a grăsimilor. Digerarea acestor alimente începe în cavitatea bucală, prin intermediul sucurilor digestive alcaline - amilază (ptialină) etc. Dacă proteina este prezentă în cadrul procesului, atunci acizii din stomac neutralizează aceste enzime până când alimentele trec în duoden, unde sunt reactivate şi îmbogăţite.
Stomacul lucrează ca o capsulă de încetinire a timpului, acordându-le alimentelor răgazul necesar pentru a fi digerate (sau desfăcute în elemente), astfel încât organismul să le poată folosi corespunzător. Stomacul funcţionează sub ontrol nervos şi hormonal. El poate absorbi mai ales alcoolul şi apa, inclusiv fineturile din plante şi unele sucuri obţinute din fructe şi legume.
Din punct de vedere spiritual, stomacul este oglinda plexului solar, care este centrul câmpului nervos care hrăneşte capul, trunchiul, extremităţile superioare şi inferioare ale organismului. O disfuncţie la nivelul stomacului poate slăbi întregul organism, cu efect direct asupra stării emoţionale (poate induce sentimente de frică), nevoilor de oxigen, capacităţii de conştientizare, poate provoca dureri de cap şi alte stări.

Hormoni duodenali

sus sus
PEPTIDĂ
Stimulează eliberarea de peptidază pentru a încheia digestia proteinei finale şi transformarea în aminoacizi.
SECRETIN
Stimulează bicarbonatul de sodiu şi secreţia biliară în vederea alcalinizării şi descompunerii grăsimilor.
COLECISTOKININĂ
Stimulează enzimeie pancreasului; contractă colecistul în vederea extragerii secreţiei biliare.
Enzime duodenale
PEPTIDAZĂ
încheie descompunerea proteinelor şi transformarea în aminoacizi.
SUCRAZĂ, MALTAZĂ Şl LACTAZĂ
(lactaza numai până la vârsta de trei ani) Transformă zaharurile complexe în monozaharide sau zaharuri simple.

Intestinul subţire

sus sus
Intestinul subţire formează prima parte a structurii intestinale. Intestinul subţire are un diametru mai mic decât al colonului şi o lungime de patru, până la şase ori mai mare. Este format din trei porţiuni distincte, fiecare având de îndeplinit o sarcină specifică.
Duodenul
Această primă porţiune a intestinului subţire are o lungime cuprinsă între 20 şi 28 de centimetri. Prin tractul biliar obişnuit, el primeşte enzime, bicarbonat de sodiu pentru alcalinizare de la pancreas si secreţie biliară de alcalinizare de la vezica biliară/ficat. Cea mai mare parte a duodenului are rol digestiv şi de alcalinizare. Secreţiile hormonale sunt un alt aspect al funcţiei pe care o îndeplineşte duodenul.
Este important de înţeles că micii pereţi intestinali sunt formaţi din falduri circulare (sau vili), denumite cute circulare. Mucoasa se pliază pe aceşti vili sau microvili pentru a mări suprafaţa de absorbţie a intestinului. Acestea au aspectul unor ondulaţii sau valuri şi permit organismului să atingă potenţialul maxim de digestie şi de absorbţie a substanţelor nutritive.
La baza multora dintre vili (în duoden) se află nişte glande, numite glandele lui Lieberkuhns, care secretă hormoni şi enzime digestive.

Jejun
Cea de-a doua porţiune a intestinului subţire are o lungime de aproximativ 2,4 metri. împreună, duodenul şi jejunul formează două cincimi din intestinul subţire. Din acest moment, enzimele digestive din duoden acţionează direct asupra majorităţii particulelor din produsele alimentare. Se produce acum absorbţia substanţelor nutritive, o dată cu intervenţia enzimelor care descompun particulele alimentare în forma lor cea mai simplă.
Ileon
Cea de-a treia porţiune are o lungime cuprinsă între aproximativ 4,5 şi 9 metri şi cuprinde trei cincimi din partea inferioară a intestinului subţire. Majoritatea produşilor secundari rezultate în urma digestiei s-au transformat în aminoacizi (structuri de construcţie), monozaharide (combustibili), acizi graşi (grăsime şi combustibil), glicerol, vitamine şi minerale. Acestea sunt absorbite sau amestecate cu apă, continuându-şi drumul în colon. Acest amestec lichid trece în prima parte a intestinului gros, cunoscută sub denumirea de cecum, care formează prima parte a porţiunii ascendente.

Pancreasul

sus sus
Pancreasul este atât o glandă endocrină, cât şi una exocri-nă, fiind localizată în poziţie orizontală, în spatele stomacului şi frontal faţă de prima şi cea de-a doua vertebră lombară. Capătul pancreasului este ataşat de duoden (intestinul subţire), iar partea sa terminală ajunge până la splină.
Corpul pancreasului prezintă numeroase glande exocrine. Acestea dispun de numeroase canale proprii, care duc până în tractul pancreatic principal, care se uneşte cu tractul biliar comun. Tractul comun al colecistului se varsă în duoden (prima porţiune a intestinului subţire). întregul ţesut al glandelor exocrine conţine aglomerări de celule, denumite Insulele lui Langerhans. Acestea constituie sistemele endocrine din pancreas.
Partea endocrină a pancreasului va fi detaliată în cadrul sistemului endocrin, prezentat mai târziu în acest capitol. Deoarece acum ne ocupăm de digestie, vom analiza porţiunea exocrină a pancreasului, adică cea prevăzută cu canale. Aceste glande furnizează întreaga cantitate de enzime necesare descompunerii alimentelor.

Ele sunt cele care asigură bicarbonatul de sodiu necesar unei substanţe de alcalinizare, numită chim, indispensabilă alcalinizării conţinutului stomacului. Chimul conţine HCI (acid clorhidric) şi pepsină. Bicarbonatul de sodiu şi secreţia biliară produsă de colecist se combină în duoden pentru a activa enzimele digestive alcaline din pancreas şi de pe peretele intestinal. Când conţinutul stomacului nu poate fi alcalinizat, atunci digestia se opreşte. Alimentele ajunse în stomac fermentează şi intră în putrefacţie, provocând acumularea masivă de gaze. în acest moment, s-a pierdut valoarea nutritivă a alimentelor, iar organismul nu va beneficia de ele.
Acest amestec format din enzime şi bicarbonat de sodiu se numeşte suc pancreatic. Sucul pancreatic are o valoare pH cuprinsă între 8,4 şi 8,9 unităţi, care este alcalină. Sucul pancreatic este stimulat de doi hormoni, secretina şi colecistocninina, care sunt produse de mucoasa duodenală. Acest suc pancreatic circulă prin canalul pancreatic către canalul colecistului pentru a se vărsa în duoden. Printre sucurile produse în pancreas se numără bicarbonatul de sodiu (care produce alcalinitate) şi enzimele tripsinogen, chimotripsinogen, amilază şi lipază.
Pancreasul uman este unul dintre organele vitale. El este distrus de acidoză şi de substanţe chimice dăunătoare. Aceleaşi substanţe care distrug ficatul, distrug şi pancreasul. Din punct de vedere spiritual, pancreasul omului este conectat la procesele de gândire şi la modul în care se manifestă.

Sucul pancreatic şi funcţiile sale

sus sus
BICARBONAT DE SODIU
Substanţă de alcalinizare şi activator a enzimelor (neutralizează acidul gastric).
TRIPSINOGEN
Enzimă care este transformată în tripsină, în duoden.
CHIMOTRIPSINOGEN
Enzimă care este transformată în chimo-tripsină în duoden (tripsină şi chimotrip-sina încheie procesul de digestie a proteinelor, transformând peptonele în peptide. De aici, peptidele sunt divizate [de pe peretele intestinal] de protează în aminoacizi - cărămizile de temelie ale structurii proteinice).
AMILAZĂ
Enzimă care divide (prin hidroliză) amidonul (maltoza) sau zaharurile complexe (dizaharidele şi polizaharidele) în monozaharide sau zaharuri simple.
LI PAZA
Enzimă care emulsionează (descompune) grăsimile în acizi graşi şi glicerol.

Ficatul

sus sus
Ficatul uman poate fi comparat cu un imens combinat chimic care furnizează unui întreg oraş necesarul capabil să îi satisfacă nevoile funcţionale (metabolice). Specialiştii susţin că, pentru construirea unei uzine de acest tip, ar fi nevoie de un teren de 200 de hectare. Ficatul omului îndeplineşte atât de multe funcţii diferite, încât cercetătorii nu au reuşit să le descopere încă pe toate. Este suficient să amintim că este obligatoriu să îngrijim acest organ extrem de preţios.


Ficatul este cel mai mare organ din organismul omenesc şi îndeplineşte majoritatea funcţiilor sale. Cea mai mare parte a ficatului este situată în partea dreaptă, chiar sub diafragmă, la acelaşi nivel cu partea inferioară a sternului. Partea inferioară a ficatului este concavă şi acoperă stomacul, duodenul (prima porţiune a intestinului subţire), flexura hepatică a colonului (partea superioară din dreapta), glanda suprarenală dreaptă şi partea superioară a rinichiului drept.

Ficatul este format din patru lobi şi este acoperit de o membrană fibroasă, consistentă şi dură, care se numeşte capsula Glisson.
Toate vasele sanguine şi canalele hepatice pătrund în ficat prin hil. Ficatul este împânzit de numeroase canale mici prin care circulă bila, conducând la canalul hepatic principal, care se uneşte cu colecistul şi formează "canalul biliar comun". Acest canal biliar comun pătrunde în intestinul subţire prin partea sa superioară, denumită duoden, pe la papila Vater. Aceasta este regiunea cea mai importantă pentru digestie din organism.
Părţile funcţionale ale ficatului sunt lobii ficatului, formaţi din celule hepatice (hepatocite) care sunt traversate de vase capilare sanguine, denumite sinusoide. Aceste sinusoide sunt căptuşite cu celule Kupffer (macrofage) care sunt celulele imu-nitare hepatice.
Patru sarcini principale
Ficatul îndeplineşte patru sarcini fundamentale din care decurg o multitudine de funcţii. Aceste sarcini sunt:

STOCARE Şl DISTRIBUŢIE -Ficatul depozitează diverşii amino-acizi rezultaţi din alimentele digerate, apoi îi reconstruieşte pentru a produce proteinele esenţiale pentru organism. Ficatul transformă glucoza în exces în glicogen (grăsimi stocate), apoi transformă din nou glico-genul stocat în glucoza, atunci când organismul are nevoie de combustibil suplimentar. Ficatul depozitează şi distribuie diverse vitamine, printre care: vitaminele A, D, E şi K (vitaminele liposolubile). Ficatul este Şi cel care stochează diferite minerale, printre care fier şi cupru.
TRANSFORMARE, SINTEZĂ Şl TRANSMUTAŢII BIOLOGICE -Ficatul stochează glicogen, iar când nivelul de glucoza din sânge scade, el va converti din nou în glucoza grăsimile stocate (glicogen). Dacă
rezervele de glicogen scad, el va transforma în glucoza alte grăsimi şi chiar aminoacizi stocaţi. Aceast arată că prioritatea numărul unu a organismului este nevoia de combustibil pentru energie (glucoză/fructoză).
Ficatul transformă amoniacul provenind din consum excesiv de proteine în uree, care este apoi excretată prin rinichi. Ficatul uman sintetizează vitamina K şi diverşi alţi agenţi de coagulare, printre care protrombină şi fibrinogen. El sintetizează aminoacizii neesenţiali, pentru dezvoltarea şi regenerarea funcţiilor.

Colesterolul este sintetizat pentru a fi utilizat de pereţii membranei celulare, în producerea steroizilor şi cu scop antiinflamator. Diverse alte minerale şi elemente sunt transformate în alte elemente, prin transmutaţie. Un exemplu în acest sens îl constituie siliciul care este transmutat, prin regruparea atomilor, dezintegrare radioactivă naturală şi reacţii nucleare, în calciu. De asemenea, ficatul sintetizează albumină şi a globulină, care sunt molecule de transport.
SECREŢIE - Ficatul produce şi secretă aproximativ 1 litru de bilă pe zi. Bila este un agent de alcalinizare şi emulsificare a grăsimilor.
DETOXIFICARE - Celulele imunitare (Kupffer) ale ficatului digerează bacteriile, viruşii şi alţi agenţi patogeni din sângele care circulă în tractul digestiv. Un ficat sănătos poate sintetiza hormoni, medicamente şi alte substanţe chimice până la un anumit punct. Totuşi ingerarea zilnică a acestor substanţe depăşeşte capacitatea de prelucrare a ficatului. Ficatul mai produce enzime care ajută la procesul de detoxificare prezentat mai sus.

Aţi putut constata din descrierea funcţiilor şi proceselor prezentate anterior ce face ficatul şi cât este de important să îl menţinem sănătos! Acidoza, alcoolul, medicamentele artificiale toxice etc, sunt extrem de dăunătoare pentru ficatul dumneavoastră. Aproape toate medicamentele, în special produsele cu gudron, cum este aspirina, distrug ţesuturile hepatice. Este ficatul dumneavoastră - ară-taţi-i afecţiune şi purtaţi-vă frumos cu el!
Ficatul are legături cu creierul prin modalităţi care nu sunt pe deplin înţelese de cei mai mulţi oameni. Când ficatul este inflamat, iar funcţiile sale sunt afectate, şi mentalul va avea de suferit. Disfuncţia hepatică poate duce la apariţia furiei sau la scăderea respectului de sine. Nu uitaţi că organismul se dezvoltă şi funcţionează în funcţie de felul în care îl trataţi. Purtaţi-vă frumos cu propria persoană!

Funcţiile hepatice

sus sus
METABOLISMUL AMINOACIZILOR
. Sinteza aminoacizilor neesenţiali.
. Transformă aminoacizii în glucoza (energie), dacă este necesar. (Nu este recomandabil să permiteţi organismului să recurgă la această nevoie extremă de energie.)
. Formează uree din cantităţile excesive de aminoacizi şi de amoniac.
METABOLISMUL CARBOHIDRAŢILOR
. Transformă monozaharidele (altele decât glucoza) în glucoza.
. Glucoza în exces este transformată şi stocată sub formă de glicogen, şi invers.

METABOLISMUL LIPIDELOR
. Colesterolul este sintetizat, pentru a dezvolta celule noi şi a produce steroizi.
. Sunt sintetizate lipoproteinele, care sunt agenţii de transport ai grăsimilor.
. Acizii graşi sunt transformaţi în grupe acetil sau cetone, folosite pentru energie.
. Pigmenţii biliari, inclusiv bilirubina, sunt obţinuţi din hemoglobina fostelor globule roşii.
. Este sintetizată bila pentru emulsi-ficarea şi alcalinizarea conţinutului stomacal.

Colecistul

sus sus
Colecistul (sau vezica biliară) este o pungă membranoasă în formă de pară, amplasată sub lobul drept al ficatului. Colecistul este "rezervorul" secreţiei biliare, care este produsă de ficat. Deoarece bila este stocată în vezica biliară, organismul extrage apa din ea, mărindu-i concentraţia.
Deoarece secreţia biliară (sau bila) este utilizată în scopuri digestive, ea se deplasează de-a lungul unui canal cu o lungime de 7 cm, numit canal cistic în canalul hepatic, care se transformă în canalul biliar comun. Canalul hepatic se varsă în duoden (prima porţiune a intestinului subţire).
Secreţia biliară este folosită ca agent de alcalinizare, antiinflamator şi agent de emulsificare a lipidelor. Ea conlucrează cu lipaza pancreatică pentru a descompune moleculele mari de grăsime. Bila conţine bilirubină, biliverdină, colesterol, substanţe organice şi anorganice şi săruri, lecitină, mucină şi altele.
Colecistochinina (pancreozimina) este un hormon produs de peretele intestinal (al duodenului) şi face să se contracte colecistul, care eliberează astfel secreţia biliară. Colecistochinina (pancreozimina) este declanşată de lipidele care pătrund în intestinul subţire.

Pe scurt
Ţesuturile canalului de alimentare, care este denumit tract digestiv, sunt formate din mai multe straturi de celule. Primul strat se numeşte membrană mucoasă; ea căptuşeşte porţiunile de trecere şi cavităţile din organism care intră în contact cu oxigenul. Această mucoasă este formată din celule epiteliale, cunoscute şi sub denumirea de celule mucoase, care secretă umiditate sau mucus utilizat pentru protejarea şi funcţionarea organului respectiv. Există, de asemenea, o membrană bazală sau sub-mucoasâ, apoi, în continuare, ţesutul conjunctiv şi ţesutul muşchilor netezi. Cea mai mare parte a mucusului provine de la glandele Brunner, care sunt localizate în regiunea sub-mucoasă.
Raţiunea pentru care consumăm hrană şi lichide este aceea de a procura combustibil, dar şi materiale de construcţie şi de refacere. în esenţă, majoritatea elementelor şi a compuşilor sunt utilizaţi ca surse de energie pentru organism. Pornind de la forma lor brută, inutilizabilă, toate alimentele şi lichidele trebuie mai întâi descompuse în cele mai simple şi nutritive substanţe pe care le conţin, astfel încât organismul să le poată apoi absorbi şi utiliza.

Membrana celulară este prevăzută cu pori microscopici care permit numai celor mai simple elemente să pătrundă în interior. Dacă porii ar fi mai mari, atunci în celulă ar putea pătrunde particule mai mari, care ar putea provoca leziuni celulare.
Totuşi, din punct de vedere fizic, majoritatea produşilor secundari, rezultaţi din digestie, dacă sunt descompuşi corect până la forma lor cea mai simplă, pot fi absorbiţi prin vilozităţi până la nivelul capilarelor. Din acest moment, sângele acţionează ca vehicul, transportând substanţele nutritive, structurile de construcţie şi combustibilii înspre ficat, apoi până la inimă, eliberându-le apoi în sistemul general pentru diversele sale necesităţi. Produşii secundari rezultaţi în urma digestiei cuprind: aminoacizi, monozaharide (zaharuri simple), acizi graşi, glicerol, vitamine şi minerale etc.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor